Seara magnifică a fotbalului moldovenesc

Seară magnifică pentru microbiștii moldoveni, greu de uitat pentru cei care au avut șansa de a urmări din tribune victoriile echipelor Milsami și Dacia în Europa League. Am văzut ambele meciuri, mai puțin primul sfert de oră din partida de pe Zimbru, dat fiind faptul că am întârziat din cauza drumului Orhei - Chișinău. 
Așadar, primul. Milsami - Aktobe. Am mers la Orhei doar ca să-l văd la treabă pe internaționalul nostru Serghei Covalciuc. Eram curios dacă mai știe să joace fotbal. Am rămas dezamăgit de el. Doar pase scurte, de câțiva metri, nimic deosebit. N-a mai rămas nimic din acea sclipire fascinantă din meciul cu Olanda, de la Tiraspol, de acum un deceniu, când l-a eclipsat pe celebrul Edgar Davids, iar lumea vorbea deja că l-ar vrea Juventus Torino. O umbră palidă a jucătorului care câștiga, pe merit, cele 3 titluri consecutive de cel mai bun fotbalist moldovean al anului la mijlocul deceniului trecut. Încep să cred și eu că a fost convocat la națională doar pentru a prinde acest contract cu Aktobe, care în alte condiții nu s-ar fi produs. Și asta pentru că în Kazahstan echipele pot semna contracte cu stranieri care au depășit vârsta de 30 de ani doar dacă aceștia au măcar un meci jucat la echipa națională în anul în care se semnează acordul. 
Revenind la meciul Milsami - Aktobe, jocul celor 2 echipe a încântat spectatorii prezenți în tribune. Spectacol total cu 6 goluri, 4 în poarta oaspeților și 2 încasate de orheieni. Ce poate fi mai frumos decât un joc deschis, pe contre, fără pic de tactică - totul pentru show. Numai că astea sunt aparențe. Personal mi-am amintit de duminicile copilăriei mele, când tot satul se aduna la stadion, devale, unde la ora 4 juca echipa kolhozului. Fericire la culme. Care pe care. Două echipe cu câte 10 atacanți fiecare. Și fiecare vroia să marcheze. La cornere în careu erau 21 de oameni. Nu mai conta nimic, doar atacul. Păi dacă te prinde un Sheriff sau o Dacie cu așa un joc îți dă un sac plin. Dar ce mai contează, acela va fi deja un alt meci. Acum important este doar rezultatul, iar rezultatul este favorabil lui Milsami. Până la urmă, le-a dat o palmă kazahilor aroganți, care au crezut că dacă au bani au și fotbal. S-au înșelat. Bravo Boghiu (2 goluri)! Ai fost senzațional!
Doi. După o cursă ca la Raliul Dakarului, am ajuns cu bine la Chișinău și am pășit pe arenă cu câteva minute înainte ca Dacia să înscrie singurul gol al meciului-tur cu Elfsborg. Poate și atmosfera de pe stadionul Zimbru, dar nu prea cred - imediat s-a văzut o diferență dintre ceea ce s-a jucat la Orhei și ce se juca la Chișinău. Dacia și Elfsborg parcă jucau în Champions League. Un meci total diferit. Un meci dintre 2 echipe solide, cu două viteze în plus, cu stil, tactică. Într-un cuvânt: fotbal. Nu pot înțelege cum un portar ca Matiughin, pe care îl consider de departe cel mai bun din Moldova, încă nu a ajuns la național? La fel și cu mijlocașul central Cojocari. Doi jucători cheie în jocul Daciei, plus Krkotici, din ce în ce mai bun, plus Mihailiov (autorul golului), plus acest fundaș central din Brazilia, Lucas de Lima, adus în această vară, imbatabil la duelurile aeriene cu înalții suedezi - o adevărată găselniță a lui Dobrovolski. Dacă ar avea kazahii un asemenea antrenor, la banii lor... Dar nu-l au. Dobrovolski este al nostru și este la Dacia, care, părerea mea, are capacitate și valoare să ajungă departe în Europa, până în grupele Europa League. Bravo Dobrovolski! Bravo echipa!
În încheiere. Nu comentez meciul Zimbrului, 0-1 cu Young Boys, pentru că nu l-am văzut. În schimb am văzut Milsami și Dacia, dar și Sheriff. Și pot spune următoarele: sunt mândru de echipele noastre!


Sursa
2012-07-20 01:08:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

04:40:33LACONICE —» Leo Butnaru
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
18:31:28Muzica unește generații. Gheorghe Mustea, sărbătorit la 75 de ani printr-un concert aniversar la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
13:22:13Cu hijab-ul la defilare —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
18:56:52Păcălit de avocați și de magistrați (ru) —» Curaj.TV | Media alternativă
04:42:42METAMORFOZE ȘI (NE)LINIȘTI —» Leo Butnaru
19:07:21Primarul de Burlacu e din nou agresiv —» Curaj.TV | Media alternativă
17:01:45„Fii AgriCOOLtor!”: De la pasiunea pentru gătit la o carieră de viitor în gastronomie 💫 —» Sandu GRECU
05:36:29BACOVIA LICEAN... —» Leo Butnaru
14:27:38Moldoveanul care l-a bătut pe Figo. Secu-unicul: 29 de meciuri căpitan al URSS la fotbal. L-a vrut Bayern Munchen 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
12:47:29SCRIITORI - VICTIME ALE GULAGULUI —» Leo Butnaru
04:44:42DESPRE ȘAH ȘI NU NUMAI —» Leo Butnaru
18:49:09Handbalul a unit Moldova, România și Ucraina la Sîngerei: gazdele au câștigat Memorialul „Simion Prașcă” 🤾‍♂️ —» Sandu GRECU
08:54:32O întâlnire cu Teodor Buzu —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
20:01:51Un simplu Mulțumim, GEOTERMAL 🙏 —» Sandu GRECU
14:35:22„Cornova ungheneană” – la Biblioteca „Dimitrie Cantemir” —» BPR Ungheni's Blog
05:37:05RELAȚIA TA CU ALTER EGO —» Leo Butnaru
05:36:33RECITIND, REGÂNDIND ECLEZIASTUL —» Leo Butnaru
13:24:12Pocăința lui Ion Șoltoianu. O viață ca un scenariu de film. Despre pușcărie, politică și sport. Atenție, Rizea! 💥🔥🔝 —» Sandu GRECU
10:46:57Moldova, pe turnul emblematic al Vienei —» Fine Wine
10:24:00Modelul de succes al companiei „Garma Grup” inspiră viitoarea generație de AgriCOOLtori ☘️ —» Sandu GRECU
17:03:37PLUS LA PRECEDENTELE 11 —» Leo Butnaru
12:54:55PRINTRE LAUREAȚI —» Leo Butnaru
07:22:51Grand Gold pentru The Governor Saperavi Forte —» Fine Wine
13:52:30Carolina Bogatiuc: „Republica Moldova lucrează deja cu UE pe toate grupurile de capitole de negociere” ✨ —» Sandu GRECU