Topul celor mai anonimi bloggeri: Lupul Roşu şi Scufiţa Sură

Ca să evit o serie de supărări şi obiecţii la adresa topului respectiv, aleg să public în mod aliatoriu interviurile. Le-aş fi publicat în ordine alfabetică sau în ordinea preferinţelor proprii dar nu ar fi obiectiv. Pe unii îi cunosc de mult timp, alţii – de mai puţin, iar despre alţii am aflat abia câteva zile în urmă. Aşa că voi încerca să le mixez după caracterul răspunsurilor şi impresia pe care mi-au creat-o ca să fie mai multă diversitate.

În urma cercetărilor şi interviurilor am constatat că doar 1 din 10 bloggeri anonimi este de genul masculin, fiecare al II-lea este de genul feminin şi restul, omit să precizeze / menţioneze sexul. Fiecare al III-lea blogger îşi divulgă identitatea prietenilor/familiei în timp ce 2 din 10 nu-şi vor divulga identitatea niciodată. Nu mă întrebaţi de eşantion şi marjă de eroare, că nu mi-am pus ca scop să fac o statistică oficială. E punctul meu de vedere şi trebuie luat ca atare.

În continuare vă prezint cu plăcere un blogger care scrie atât de bine încât eram sigură că e băiat, dar e atât de misterioasă şi detaşată încât vă asigur că e o domnişoară, foarte de treabă de altfel.

„Sunt în blogosferă din 2009. Am peste 200 de articole scrise pe blogul meu. În februarie 2012 am avut un fel de criză de creaţie şi am închis/şters blogul.

Cele trei articole care sunt acum acolo le-am scris când, peste un timp, am zis să revin. Este o revenire… rezervată ca să zic aşa. Cred că încerc să mă reinventez.

Un cititor a restabilit articolele pe care credeam ca le-am şters şi a făcut această copie a blogului meu (…)” (Autor: Lupul Roşu şi Scufiţa Sură)

1. Ce te-a făcut să te lansezi în blogosferă? Aveai un scop?
Nu. Pur şi simplu aveam de scris un raport şi procrastinam (n.r. amânam în mod nejustificat începerea unei acţiuni). Nu ştiam ce să mai fac ca să trag de timp. Aşa că mi-am tras un blog. Nu pot spune ca am avut un scop. Dar vedeam că oamenii fac bloguri şi spun lucruri, pe care le-aş fi putut spune eu. Genul de lucruri bine făcute pe care le admiri aşa de tare încât te gândeşti: „De ce/cum de n-am scris/pictat/inventat eu asta? Şi am început a scrie din dorinţa de a fi eu cea care face ceva care să placă (de rezultat zic) şi să poată fi admirat.

2. De ce ai ales o identitate ascunsă/ un pseudonim?
Un motiv pentru care fac blogging anonim este că eu sunt o persoană destul de …socially awkward (n.r. un ciudat social). Şi dacă aş pune pe blog o faţă, m-aş autocenzura la greu şi n-aş scrie nici 10% din ceea ce am scris până acum. Nu sunt lucruri prea intime, dar sunt lucruri pe care eu totuşi, nu mă simt confortabil să le discut fără mască cu un auditoriu de 1000 de oameni. Blogul este ca o piaţă mare în care, desigur, nu poţi să stai şi să-ţi serveşti ceaiul de la ora cinci.

3. Ce avantaje şi dezavantaje ai avut/ai prin acest statut?
Deoarece câţiva oameni îmi cunosc identitatea, nu mă simt Absolut anonimă. Dar desigur, anonimă fiind nu mă tem să greşesc, să spun prostii, să scriu prost. Pe de alta parte, anonimatul mă încurcă să capitalizez (monetizez) rezultatul. Cei care scriu „cu față” se şi marketizează oarecum şi ulterior se bucura de roadele muncii lor. Simplu spus, anonimatul = zero riscuri = zero beneficii.

4. Ce peripeţii ai avut până acum… Să zicem, vreun amic îţi recomanda să citeşti un articol super-tare care de fapt era scris de tine? Sau alte întâmplări…
Colegii, vecinii, prietenii îmi pun adesea like-uri şi îmi recomandă articolele. Unii comentatori de-ai mei mi-au fost colegi, sau avem prieteni comuni, sau le cunosc părinţii. Am învățat să controlez mușchii mimici.

5. Ai fost vreodată la limita să-ţi fie deconspirată identitatea? Cum ai ieşit din încurcătură?
Nu, n-am avut aşa situaţii. În schimb membrii familiei mele au dat de blog şi m-au recunoscut după felul de a mă exprima. Deconspirarea a avut loc într-o frumoasă dimineaţa când îmi serveam cafeluţa fără a bănui nimic. Dacă vă interesează, am scăpat-o în pat în momentul X  Cel puţin 50% din familia mea îmi citeşte blogul chicotind, iar cealaltă jumătate, după incidentul cu cafeaua, tace tacticos.

6. Ţi-ai dori să-şi divulgi identitatea? Crezi că acest lucru ar fi benefic pentru viitorul blogului tău/pentru tine?
Nu, dar poate aș face și un alt blog cu față, cândva.

7. Ce te-ar face să renunţi la anonimat?
Nu cred că aş face un asemenea lucru. Nu-mi imaginez situaţia. Dar ar fi posibil să plec ca Lupul Sur şi să revin altundeva, cu numele din buletin.

8. Ai primit oferte de colaborare, de la radio, TV, ziare şi/sau reviste sau chiar alte bloguri/site-uri?
Unele media mi-au preluat articolele, de regulă fără să întrebe, deşi asta nu contează: Unimedia, de 2 ori şi o dată un post de radio local. Curaj.tv mi-a preluat o vreme toate articolele, cu acordul meu.

9. Ce atitudine ai faţă de newcomer-ii din blogosferă?
Foarte pozitivă. Sunt împotriva dedovshchinei (n.r. supunerea juniorilor ) în blogosferă, ca şi în oricare alt domeniu.

10. Cât timp crezi că te vei ţine de blog?
Asta depinde de cum reuşesc să mă reinventez Poate dura şi o viaţă întreagă. Ca o comoditate pentru un grup de câteva sute de cititori – cred că îl voi ţine încă vreo 2 ani maximum.

În continuare vă prezint câteva răspunsuri, prea bune ca să fie trecute cu vederea, pe care le-am extras din articolul „Tot, ce aţi dorit să ştiţi despre mine”:

Nu scrii niciodată despre sex…
Şi nici n-o voi face. Chiar dacă am mulţi vizitatori care ajung aici prin motoarele de căutare băgând cuvinte gen „scufiţa roşie face sex cu lupul sur”, sau „porno cu scufiţe”. Viaţa intimă este un colţişor …îîîî destul de întunecos în pădurea subconştientului nostru, şi nu mă rupe să vă aud ţipând că aţi văzut ceva care vi s-a părut sinistru. Pe de altă parte nici nu vreau să poetizez, mie asta mi se pare de prost gust. Şi nici nu am talentul pornografului Coelho, care vorbeşte despre sex cu atâta seriozitate şi însufleţire, yet (n.r. şi totuşi) poftă, că mă face să lăcrimez înduioşată (dată fiind vârsta babacului).

Sunt istoriile tale adevărate?
Da, sunt adevărate. În afară de cele, pe care le bag în categoria „Fraţii Grimm”. Desigur, schimb anumite detalii, inclusiv numele personajelor, pentru că ei s-ar putea simţi afectaţi dacă s-ar găsi printre personajele unui blog. Când scriu din numele meu, aleg cum să mă descriu, iar ei nu pot să aleagă, şi eu nu uit asta. De asemenea, hiperbolizez anumite lucruri, şi în general mă strădui să fac povestea cât mai suculentă şi mai distractivă cu putinţă. Bineînţeles, adevărul istoric se mai pierde câteodată printre metafore.

De ce foloseşti atâtea rusisme şi cuvinte de ocară în rusă?
Pentru că îmi place limba rusă anume pentru numărul imens de memúri (n.r. funcţionari publici) şi jocuri de cuvinte, inclusiv necenzurate, pe care eu le consider:
1) foarte precise;
2) au o încărcătură emoţională deosebită şi…
3) pot fi really funny (n.r. foarte amuzante).

Te superi dacă ţi se critică blogul?
Nu. Am învăţat multe lucruri utile din criticile oamenilor deştepţi. Voi ţine cont de critica cuiva dacă într-adevăr are cunoştinţe vaste în domeniul în care doreşte să se dea cu părerea. Fiţi de acord: pot vorbi despre gustul stridiilor doar cei care le-au gustat.

În al doilea rând – be specific (n.r. specificaţi/concretizaţi). Dacă îmi spneţi că „nu ofer soluţii” sau „nu am profunzime”, asta nu mă prea ajută şi în plus, eu nu sunt nici Curtea de Conturi, nici Preşedintele Ţării, nici Judecata de Apoi şi nici n-am intenţii să (re)fac lumea în 7 zile. De asemenea, nu uitaţi că blogul meu este un fel de cal din dar, care nu ar trebui să fie căutat în dinţi, în copite şi pe sub coadă.

Mai este şi rândul al treilea. Oricine poate discuta oricât de pasional, poate critica oricât de dur, dar va trebui să se abţină de la atacurile la persoană. Eu reacţionez urât la construcţii de tipul „tare deşteaptă te-ai găsit”, „cine te crezi să…”, „dacă ţi-ai fi dat truda să…”, „eşti tare stranie” etc. Şi mai urât reacţionez atunci când comentatorul îşi face un part-time job din a intra periodic la mine pe blog pentru a lăsa astfel de comentarii. Urmează un ban (n.r blocare) frumos şi ireversibil, însoţit de urarea „get yourself a life”. Fiecare blogger trebuie să ştie bine care sunt limitele sale, şi ale mele sunt anume aici: bunul simţ, măsura, respectul pentru opinia altcuiva. Altcineva acceptă doar comentariile care îi flatează, dar asta este treaba lor.

La final, vă recomand cu mare drag să citiţi şi  „50 de adevăruri despre lupul sur” - un articol foarte tare care impresionează prin sinceritate şi verticalitate. Enjoy!

(va urma)