Goodbye, Voronin!

imagine – timpul.md

Astăzi, toată lumea bună trăieşte un sentiment enorm, dar, chiar toată lumea cu excepţia coloanei a 5-a şi câtorva mancurţi românofobi.

Parlamentul a votat condamnarea regimului totalitar comunist şi a interzis simbolistica comunistă. Un lucru îmbucurător, mai ales pentru părinţii mei care şi-au văzut împlinit visul din frageda copilărie când buneii le povesteau în şoaptă de calvarul prin care au trecut şi de ce şi ei, la rândul lor, nu au bunei cum aveau toţi copii. Sper eu ca această zi să devină o trezire a conştiinţei pentru multă lume care făcuse din minciuna comunistă o deprindere, chiar o împăcare cu diavolul. Şi acesta devenise defapt un mod de viaţă pe care comuniştii luptau cu dârzenie să-l menţină până vor dispărea biologic acei care au suferit de pe urma crimei comuniste. Iată că s-a întâmplat să nu reuşească. Pentru mine, ştiind durerea părinţilor mei, această zi este o sărbătoare a sufletului. Îmi dau seama bine că de la partea exterioară a problemei până la fondul ei, mai este mult, dar important este că a crăpat de ziuă şi în capetele flămânzilor noştri minţiţi şi prostiţi.

Comuniştii, care s-au dat astăzi în spectacol şi care i-au cântat diferambe “marelui URSS”, plecat şi el în istorie ca structură, dar care ne chinuie ca mentalitate, ne-au vorbit şi despre cât de înapoiaţi erau săracii basarabeni când au fost eliberaţi de sub jugul româno-fascist, aducând exemple din vremea mai recentă şi lăsând uitării realitatea de atunci. Mă rog, se luptau şi ei în disperare de cauză. Dar, un lucru le-a scăpat înfierbânţeala dezbaterilor – culmea, toate pledoriile le-au ţinut în limba rusă. De ce argument mai era nevoie ca eliberarea lor să fie înţeleasă corect, aşa cum a fost – nici mai mult, nici mai puţin – ocupaţie. Iar, de aici şi genocidul. Muşuc, Reidman, Todua & co nu s-au jenat deloc să ţină discursuri în limba rusă de la tribuna Parlamentului – câtă impertinenţă şi cât tupeu au aceşti domni-tovarăşi, dar mă rog, pentru ei tupeul este o normă.

Ca să pară cât de cât credibili au scos din istorie pe cine credeţi? Da, pe Mareşalul Ion Antonescu, de parcă nu este clar că acest personaj istoric a fost defapt o replică la ocupaţiunea sovietică şi la diversiunile cu care au împânzit România de atunci. Antonescu îşi are păcatele lui, dar comparând lucrurile, criminalul este comunismul întruchipat în cea mai spurcată forţă cunoscută atunci – URSS. Ascultându-i cu atenţie, îţi dai seama că ei defapt puţin cunosc despre Antonescu şi îl încleie, şi unde trebuie, şi unde nu.
Când vine vorba de limba română – comuniştii sar cu Antonescu;
Când vine vorba de condamnat deportările – comuniştii sar cu Antonescu;
Când e 9 mai, 22 iunie, 28 iunie – comuniştii sar cu Antonescu;
Când vine vorba de istoria românilor – comuniştii tot sar cu Antonescu;
Şi tot aşa mai departe…

Defapt, parlamentarii, dacă nu greşesc, erau dispuşi de rând cu comunismul să condamne şi nazismul, care sunt de la o mamă. Un lucru este cam artificial, nazismul chiar nu are nimic cu România, căci nu orice dictatură este şi nazistă. Dar, să privim lucrurile mai larg decât hotarele şi atunci comunismul şi nazismul trebuie să stea pe aceeaşi policioară.

Oricum, carul s-a pornit din loc, rămâne să vedem încotro va lua-o.

Dar, cert este că timpul comuniştilor s-a scurs la umbra “marelui URSS”.

Goodbye Voronin! Прощайте комуняги!