…de ce niciodata nu o sa ma mai zgircesc la zimbete

Dear readers,

De la inceput tin sa mentionez ca parerile mele se bazeaza pe experienta mea personala si ca ar fi absurd sa caracterizez o intreaga natiune. Vreau sa povestesc cite ceva despre englezii pe care EU i-am cunoscut, si cu care am interactionat pe perioada cit am fost acolo.

Pentru inceput, o sa va spun si voua ce i-am zis prietenei mele: Daca mai aud vreodata ca cineva zice, ca “Na, la noi in MD n-avem locuri frumoase, da avem oameni amabili si primitori”, o sa-mi fac un mega facepalm. Nu vreau sa sune anti-patriotic, pentru ca da, suntem un popor destul de jolly cind vrem sa fim, dar cind ma intorc in Chisinau ma confrunt cu mult mai mult negativism decit in orice alta parte.

In Summer School-ul meu nu am avut colegi englezi pentru ca era o scoala de vara si erau orientati spre acomodarea strainilor in UK. In schimb am avut profesori autohtoni, care mi-au facut experienta una de 10 ori mai faina doar prin prezenta si initiativa lor.

Un lucru pe care il apreciez la orice pedagog e abilitatea de a intelege, de a te face sa vezi ambele laturi ale situatiei. Am discutat subiecte complexe precum legalizarea prostitutiei, pedeapsa cu moartea, globalizarea, si mereu au incercat sa ne faca pe toti sa realizam ca venim din medii diferite si ca diverstitatea conceptiilor noastre vine de la aceste diferente.

In plus la asta, nu doar profesorii, ci toti membrii administratiei erau atit, dar atit de amabili. Cind trebuia la sfirsit sa plec cu o zi inainte m-au asigurat ca tot o sa fie okay, si ca sa nu-mi bat capul eu de asta. Cineva mi-a zis de unde sa gasesc bilete mai ieftine mai tren si de unde sa-l prind. Altcineva mi-a explicat in detalii unde e centrul comercial.La cantina, vesnic intram in discutie cu cei care ma serveau, ba despre de ce ii zicem “pain au chocolat”, ba despre cum incearca sa ofere cite ceva pentru toti, de ce religie, sau cultura nu ar fi. In excursii, ghizii au fost amuzanti si ne-au intrebat pe toti cum preferam sa ne organizam ziua, astfel incit sa fie bine pentru toti.

Si un lucru care mi-a placut e ca toti te trateaza de la egal la egal. Nu conteaza virsta, nationalitatea, venitul, interesele. Toti tinerii erau tratati ca adulti responsabili, si asta ne facea mai constiinciosi si mai dornici de a ne tine de obligatiunile noastre. Odata ce nimeni nu e tratat drept un “copil prost ce nu intelege din prima”, nimeni nu isi asuma rolul de acest “copil prost”.

In oras am interactionat cu englezi de nenumarate ori. Ceea ce ma mira era ca oameni ocupati isi luau din timpul lor cind ne vedeau pe noi confuzi si nestiind pe unde sa o luam. La magazin, cu o atitudine falsa sau nu, ni s-a oferit doar buna-vointa si amabilitate. Am cunoscut alti tineri care vazindu-ne pe noi multi, ne intrebau de unde suntem si ce cautam pe aici si ne-au dat sfaturi.

Si toti, toti zimbeau. Baieti care ne deschideau usa, fete random cu care am discutat despre care fond de ten e mai bun, soferi de taxi care ne povesteau intreaga lor viata.

De aceea, intorcindu-ma acasa si inca din prima zi vazind oameni care dadeau ochii peste cap, frustrare si aruncaturi de pareri care nu erau cerute, o singura intrebare imi bintuia capul.

E oare atit de greu sa oferi un zimbet?

Lots of Love, Lily