Mîna vizibilă a relaţiilor internaţionale

Primul şi principalul criteriu de aderare la Uniunea Europeană este unul care face referinţă la “stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, supremaţia legii, drepturile omului şi respectare şi protejarea minorităţilor”. Cu alte cuvinte, este vorba în primul rînd despre adeziunea la aceleaşi principii şi valori, nu de dezvoltare economică, servicii, infrastructură, care deşi sunt şi ele importante, nu sunt primordiale. Aceleaşi principii le găsim în lista criteriilor de aderare practic la orice structură europeană, fie ea politică sau instituţională. Observăm că Uniunea Europeană se simte foarte comfortabil în compania ţărilor care emană sentimentul stabilităţii şi angajamentul de a nu devia de la principiile democraţiei moderne. Însă UE începe, în egală măsură, să trepideze nervos din toate încheieturile instituţionale cînd unele state înregistrează devieri de la predictibilitatea unei dezvoltări democratice. Revelator în acest sens este exemplul recent al României.

Ceea ce mi s-a părut cel mai interesant în evoluţia situaţiei din România, legată de suspendarea preşedintelui Băsescu şi modificarea unor mecanisme legale care să facă acest pas mult mai facil şi rapid, este felul frumos, şi chiar tacticos, în care UE le-a tăiat pornirile pline de hubris ale noilor guvernanţi. Fumul ieşit din anvelopele noii coaliţii, demîrînd în trombă spre mai multă putere, a ajuns rapid la Bruxelles. Este surprinzător cît de puţin au învăţat vecinii noştri din experienţa Ungariei, care şi acuma investesc destule energii doar pentru a demonta imaginea de autoritar a premierului Orban. România deja şi-a tras cîteva gloanţe în picior, ceea ce nu o va ajuta deloc în cursa sa spre Schengen, investiţii străine şi fonduri europene. Sticker-ul de copy-paste aplicat premierului Ponta, nu ajută nici el. Probabil că aţi observat cu toţii că soluţia aplicată de statele occidentale cînd este vorba de un scandal politic este genială în simplitatea sa. Strategia este simplă – “identificarea mărului stricat (sau care pare stricat, nu contează) şi aruncarea lui din coş”, o conferinţă de presă, scuze publice şi gata. Orice scandal înseamnă irosire de energii, devierea atenţiei, crearea unei imagini negative, adică doar dezavantaje – nici un avantaj. Aceasta a fost înţeles demult atît de guverne cît şi de campaniile private, de aceea scopul este tot timpul acelaşi – “un tim cît mai scurt de la izbucnirea scandalului la demisia celui implicat”  sau “damage control”. În partea noastră a Europei abordarea este alta, mai întîi se perseverează în prostie şi abia apoi se renunţă la o cauză ce era evident pierdută din start, cu consecinţele de rigoare.

Dar doresc totuşi să-mi îndrept atenţia spre un alt aspect al situaţiei în care se află România şi anume importanţa relaţiilor internaţionale (sau pur şi simplu al relaţiilor). Din punct de vedere juridic, acţiunile noii coaliţii de guvernare a României nu sunt uşor de judecat. De aceea, este foarte important care răstălmăcire (invariabil partizană) va ajunge la urechile decidenţilor europeni, căci acest mesaj va crea valul de reacţii, direcţia căruia va fi dificil de schimbat ulterior. Ceea ce au reuşit să facă PDL-ul şi Traian Băsescu a fost să valorifice relaţiile bune pe care le au cu Partidul Popular European, din care fac parte majoritatea liderilor europeni şi a şefilor de instituţii europene. Imediat după ce a apărut reacţia oficială a PPE-uluipe 7 iulie au început să curgă îngrijorările din partea greilor europeni: Merkel pe 9 iulie, Viviane Reding, comisarul european pentru justiţie şi Joseph Daul, preşedintele grupului parlamentar PPE în Parlamentul European pe 11 iulie. Toate acestea, asortate cu articole bine plasate  în presa internaţională exprimîndu-şi îngrijorarea faţă de evoluţiile din România, l-au temperat rapid pe junele premier al României care în seara zilei de 11 iulie a bătut în retragere  în relaţii cu unele măsuri care chiar erau ilare.

De multe ori, mai ales în politică, de o impresie, de o declaraţie depind decizii şi alte impresii de care depind milioane. Opiniile şi deciziile sunt structurate de informaţia disponibilă, iar rolul relaţiilor internaţionale este de a crea reţelele prin care informaţia favorabilă transmiţătorului să ajungă acolo unde contează. Astfel, forţa invizibilă a rapoartelor, informaţiilor, discuţiilor, impresiilor colectate din numeroasele vizite bilaterale, conferinţe, congrese, etc., devine dintr-o dată foarte vizibilă atunci cînd e nevoie de decizii în situaţii de criză, pentru că atunci la baza deciziilor stă informaţia disponibilă, nu informaţia care ar fi trebuit să fie disponibilă.