http://www.thehumanbody.ie/
E...foarte...anatomică...nici nu ştiu ce cuvinte ar descrie mai bine..
Am intrat în teatrul semiluminat, plin de cadavre expuse fără de piele, cu carnea "în vînt", cu penisul uscat, cu sînii sfîrtecaţi...cadavre ce făceau sex, mame moarte ce năşteau prin cezariană cu fătul expus...
Am simţit un gol în mine...m-am văzut "în carne şi oase", cu venele pline de sînge, cu inima ce ţăcăneşte...şi m-am simţit atît de "mortală"...atît de trecătoare...am simţit pentru prima dată că vreau un copil. E foarte nefiresc să te gîndeşti la copii într-o morgă...dar poate a fost doar un reflex de a mă apăra de moarte prin a dărui viaţă...
Eram în faţa atîtor oameni dezgoliţi de propriul lor corp..şi cîndva aceşti oameni ca şi mine se trezeau dimineaţa gîdiliţi de soare, se spălau pe dinţi, îmbrăcau haine, aveau o culoare preferată, iubeau pe cineva, aveau mamă, aveau un nume, aveau o carte pe care o purtau în geantă...şi iată-i aici în faţa mea...sculptaţi în propria carne şi moarte...cu viscerele afişate public...cu inimi ce cîndva băteau pulsul vieţii, acum - un simplu organ...
Am simţit un gol...am simţit că merg printr-un deşert, că nu am nimic în afară de părinţi, de care să mă ancorez în caz de furtună...nimic care să dăinuiască suflarea mea dacă azi ar fi acea zi.
De asta căutam o grădină...e ceva timp de cînd o caut...dar abia nu demult am înţeles că trebuie să o sap...trebuie să o muncesc cu mîinile mele, cu zilele mele, cu durerile mele...Trebuie să mă opresc aici în deşertul meu, să îmi aleg o fîşie de teren din care să-mi cultiv grădina, trebuie să fiu eu apă, sol, soare....pentru a ieşi din deşert...
Tu ai grădina ta deja?
