Călău al propriilor plăceri Expus spre suferinţe şi dureri Copil al nimănui El este Părintele adoptiv îl “creşte” Zilnic crud este lovit Torturat şi încătuşat la nesfârşit Limba şi rădăcinile-i sunt tăiate De neamuri să nu aibă parte În singurătate să trăiască Adevărul să nu-l cunoască Smerit să fie cu ce are Să nu caute autodeterminare Încearcă El să evadeze Din cătuşe să se elibereze Dar Temnicerul îl veghează Orice mişcare i-o stopează Nu cumva să vadă Lumina Spre ai săi Fraţi să-ntindă mîna Patru sute patruzeci şi şapte e cifra durerii A copilului asuprit de cele două imperii. autor : Junior_1989