Să înceapă activităţile verii 2012!


Voluntarii își continuă lucrul și în perioada vacanței.Scouții Moldovei se vor implica activ în perioada 11-15 iulie în organizarea și desfășurarea campamentului pentru Puii de Cerbi (*), adică pentru copii cu vîrsta cuprinsă între 7 și 10 ani. Tabăra va avea loc în raionul Orhei, în preajma satului pitoresc Ivancea. Toți cei 70 de participanți vor fi implicați în activități cu tematici diferite care vor contribui la dezvoltarea lor fizică, intelectuală şi armonioasă în sînul naturii. 
Asta tot foarte foarte oficial şi frumos, acum însă o să încerc să expun mai simplu ceea ce se va petrece de fapt în campament: copii vor participa la o tabără interesantă cu lideri instruiţi în metoda scout, vor face gimnastică, se vor alimenta cu mîncare sănătoasă şi nu vor avea timp pentru telefoane mobile pentru că vor antrenaţi în jocuri, cîntece şi activităţi scoutice.Au fost alese următoarele tematici: mediul înconjurător, orientarea în natură, supraviețuirea, organizarea pentru focul de tabără.Organizatorii și responsabilii pentru tabără sunt scouții filialei Orhei. 
Ministerul Tineretului şi Sportului susţine activităţile noastre, astfel încît în sfîrşit după ani buni avem stabilit un parteneriat care pare să fie stabil. Ne bucură mult acest succes obţinut recent şi sperăm să devină tradiţie această colaborare. 
(*) În scoutism există 4 categorii mari de vîrstă:  1. puii de cerbi 7-10 ani; 2. aventurierii 10-14 ani; 3. exploratorii 14-17 ani; 4. roverii 18-21 ani. După 21 de ani scouții după pregătiri teoretice și practice devin lideri sau se implică activ în coordonarea grupurilor de copii.
SCOUTING - Creating a Better World.

Sursa
2012-07-09 00:19:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog
18:40:53„ALB DUPĂ ALB” – expoziție de Doina Mihăilescu, la Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău 🏦 —» Sandu GRECU
18:25:21Derzamăgit de organele de drept, vrea să plece afară —» Curaj.TV | Media alternativă
12:19:46DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
15:24:47🎾 ROMINA HÎNCU, AL TREILEA TROFEU DIN 2026! 🇲🇩🏆 —» Sandu GRECU
15:24:47🎾 ROMINA HÎNCU, AL TREILEA TROFEU DIN 2026! 🇲🇩🏆 —» Sandu GRECU
04:54:53CARTE NOUĂ PENTRU COPII —» Leo Butnaru
13:45:15Arta nu tace: Perjovschi cu David —» Curaj.TV | Media alternativă
16:59:59NU CÂT ȘTIE, CI CÂT ÎȘI PERMITE... —» Leo Butnaru
11:49:49Petru Racu: jucători pe pile la Națională și cei care veneau să se odihnească. Pariuri: prețul unui galben 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:46:26Vin cu aur la Mondial de Bruxelles – 55 mdl —» Fine Wine
11:45:31Cardinalul fotbalului, Nicolai Cebotari. Portar de top, cearta cu Ciobanu, arbitraje, dinastia 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
11:41:00De la pasiunea pentru sere moderne la „Agricultura Inteligentă”: Povestea lui Piotr Caraman, masterandul care dă tonul inovației la UTM 💥 —» Sandu GRECU
11:40:41AGG Group investește în producția locală: un exemplu de reinvestire strategică în economia Republicii Moldova 💫 —» Sandu GRECU