Interviu cu Grigore Vieru




Când a început pasiunea pentru scris şi de unde izvorăşte dragostea pentru poezie?
Grigore Vieru: Sunt născut în 1935 în Basarabia, azi Republica Moldova, într-un sat de pe malul stâng al Prutului. Eram o familie nevoiaşă, în fundul grădinii părinteşti nu aveam un gard propriu-zis, gardul era sârma ghimpată... Cu acest gard ne-a "ajutat" puterea sovietică în 1945... În copilăria mea de după război, cărţi romaneşti n-am avut. Este adevărat că existau un fel de cărţi traduse, cum ar fi cea despre Pavlik Morozov. N-aţi auzit despre Pavlik Morozov? Aflaţi că era un pionier cu cravata roşie la gât care denunţase KGB-ului proprii părinţi. În baza unor asemenea cărţi a fost educată generaţia mea în copilărie şi adolescenţă.
Pionierii de pe malul Prutului mai aveau o misiune: să supravegheze "sfânta" graniţă, ca nu cumva din partea dreaptă a Prutului să se strecoare la noi vreun "spion" român. Pionier eram şi eu, bineînţeles. Aveam un ochean cu un ochi spart pe care mi-l lăsase un ofiţer al armatei sovietice, armata care trecuse şi prin satul nostru în drum spre România. Stăteam, după război, pitit între sălcii cu ocheanul îndreptat spre partea dreaptă a Prutului în aşteptarea spionului... Voiam să devin şi eu un erou, un Pavlik Morozov. N-a mai venit nici un spion. "Spionii" au trecut Prutul cu mult mai târziu: prin anii '80 ai secolului trecut, în vremea perestroikăi lui Gorbaciov, să-i dea Dumnezeu sănătate. Acei "spioni" se numesc Sofia Vicoveanca, Tudor Gheorghe, Gheorghe Zamfir, Maria Ciobanu, Benone Sinulescu, Nicolae Furdui Iancu, Dida Drăgan, Mirabela Dauer, Angela Similea, Florin Piersic - mari artişti pe care românii basarabeni ii întâmpinau şi-i întâmpină şi azi ca lacrimi de bucurie in ochi.
Mai târziu, mai exact in 1967, deci în plin totalitarism sovietic, am scris si publicat despre acel blestemat ochean un poem care suna astfel:"Când eram mic, / Cineva îmi dădu un ochean. / Cu el / Toate / Eu le măream. / Măream farâma de azimă / În 1947 / Până când / Puteam să rup din ea / Jumătate. / Măream şi aduceam / Valurile Prutului / Până când / Ma temeam sa intru in ele. / Măream pe "cartinci" / Oameni cu mustăţi, / Până când câmpia umplându-se ca de spice / De mustaţa lor. / Măream vorbele / Până când veneau / Ca un clopot bisericesc. / Măream tăcerea / Până când în căpiţa de paie / Auzeam cum respira spionii... / Nu ştiu cum şi de unde / Băiatul meu / A scos ieri / Acea jucărie veche. / Azi dimineaţa / Am sfărâmat ocheanul".
M-am mirat mai apoi cum şi prin ce minune apăruse în acele vremuri un asemenea poem şi mai ales din care strat al fiinţei mele a putut să răsară un asemenea poem, crescând eu însumi pe un pământ cu totul sterp spiritualiceşte şi fiind eu însumi educat în copilărie, în adolescenţă şi chiar în prima tinereţe în spiritul urii faţă de tot ce este românesc.
Dragostea mea de poezie cred că vine din copilărie. Cărţile româneşti lipseau intr-adevăr cu desăvârşire. Dar nu lipsea folclorul poetic romanesc care în Basarabia s-a păstrat pe cale orala. Rudele mele mai apropiate şi mai îndepărtate ştiau să stăpâneasca bine nu numai coarnele plugului, ci şi vioara şi celelalte instrumente populare: naiul, ţambalul, acordeonul, trompeta. Si, bineinteles, versul popular.
(…) Cred că aţi cunoscut folclorul poetic românesc care, în opinia mea, este ca plasticitate, prospeţime metaforică şi profunzime poate fără egal pe mapamond.
Să dăm două exemple:"Doamne, Doamne, tot zic Doamne, / Dumnezeu pare că doarme / Cu capul pe-o mănăstire / Şi de nimeni n-are ştire".
Sau: "Nu credeam eu c-oi ajunge / Când voi cânta, să pot plânge".
Nu vă aminteşte oare acest distih de celebrul distih al neasemuitului Eminescu: "Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată"? Apropierea lui Eminescu de aceste două versuri populare este doar o supoziţie a mea. Dar poeme ca Ce te legeni... sau La mijloc... vin direct din creaţia populară. În general, foarte mulţi mari sau geniali creatori s-au inspirat în anumite lucrări din folclor - Creangă, Alecsandri, Eminescu, Coşbuc, Enescu, Brâncuşi, iar în zilele noastre, compozitorul Tudor Chiriac, basarabean stabilit de câţiva ani la Iaşi, a cărui lucrare muzicală Mioriţa este achiziţionată de postul naţional de radio din Japonia.
Eu cred ca daca Dumnezeu ne-a dat har poetic e destul sa citim în toată viaţa doar două cărţi: "Folclorul poetic românesc" şi "Biblia". Cunoscându-le profund, ai de unde şi pentru cine creşte.
A fost greu să scrieţi româneşte printre străini?
Grigore Vieru: Mi-a fost şi uşor şi greu. Uşor pentru că eu nu am învăţat româna din cărţi, cu dicţionarul în mână, ci din gura mamei, care era analfabetă, dar vorbele ei musteau de frumuseţe lingvistică românească. Astfel vorbeau toate mamele noastre până a fi "moldovenizată" limba română în Basarabia.
Verişorul meu Dumitru Blajinu - poate cel mai de seamă lăutar basarabean pe care l-a urmat apoi Nicolae Botgros, la fel de celebru şi el -, fiind întrebat cu mai mulţi ani în urma care e diferenţa între muzica populară moldovenească şi cea română, a dat un răspuns foarte exact: "Muzica moldovenească din Basarabia este muzica română stricată". Dumnealui se referea, bineînţeles, la muzica "moldovenească" falsificată, contrafăcuta. Acelaşi lucru îl putem spune şi despre limba "moldovenească", despre cea schilodită, bineînţeles.
Cu mai mulţi ani în urmă, eu definisem într-un interviu limba "moldovenească" astfel: "Limba moldovenească - armata a 15-a de ocupaţie". Sintagma a fost preluată de regretatul Mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală, român basarabean şi el, şi una dintre cele mai de seama personalităţi teologice ale României, dar şi victimă a regimului comunist.
Greu mi-a fost sub aspect ideologic. După ce, în 1970, mi-a fost hăcuit întregul tiraj al unei cărţulii pentru copii, ("Trei iezi"), din cauza unei poezioare pentru copii în care se descoperise Tricolorul romanesc, poezia mea era citită cu lupa de către cenzură. Totuşi, reuşisem să public şi în continuare, în imagini mai mult sau mai puţin cifrate, poeme care erau în totală contradicţie cu exigenţele ideologice ale vremii respective.
După o vizită în România, am scris şi publicat următorul poem: "De-acum aş putea / Şi fără picioare trăi, / Da, fără de ele - / La cine vroiam să ajung / Am ajuns. / Şi fără de ochi, / Da, fără de ei, / Aş putea să trăiesc - / Pe cine vroiam să vad / Am văzut. / Şi fără de mâini / Aş putea să trăiesc, / Da, fără de ele - / Pe cine vroiam să cuprind / Am cuprins. / De-acum şi singur, iubito, / Ca o pată de sânge pe lespezi, / Ca o stea ce cade-n neant, / Ca un vultur pe munţi, / Da, singur aş putea să trăiesc”.
Să ştiţi, însă, că mai greu mi-a fost şi-mi este să scriu printre cozile noastre de topor. (…) Ei bine, tocmai cozile noastre de topor m-au turnat în 1970 (iată încă o dovadă că suntem şi noi români!), tocmai ele mi-au provocat în 2006 un infarct miocardic extins, îar in 2007 - un altul, extins şi el. Din cauza acestor cozi de topor, iată, aproape de 2 ani de zile poposesc prin spitale şi sanatorii. Cea mai zoioasă, cea mai obraznică si cea mai agresiva coadă se numeşte Mihai Conţiu. Ea atacă zilnic în cotidianul aşa-zis independent "Moldova suverană" tot ce mişcă-n ţara asta: râul, ramul... Am mai spus-o şi în alte dăţi: personal, nu mă deranjează atât muchia, cât coada toporului. Daca nu ar fi coada, muchia ar fi neputincioasă.
Deşi se zice că trăim în democraţie şi libertate, simt încă vâjâind pe lângă urechile mele sau chiar lovindu-mă în tâmple pietrele roşii... (…)
Cum a fost întâlnirea cu România?
Grigore Vieru: Am trecut pentru prima oară Prutul în 1973 ca membru al unei delegaţii oficiale formate din scriitori ruşi de la Moscova. M-a propus pentru această călătorie oficială unul dintre cei mai de seama poeţi ruşi pentru copii, Jukov Akim, care mă tradusese în ruseşte. Să ştiţi că printre scriitorii ruşi erau unele personalităţi nobile care ne înţelegeau suferinţele şi chiar ne şi ajutau.
Întâlnirea cu România a fost tulburătoare. Era ca şi cum mi-aş fi văzut pentru primă oară părinţii. Citeam toate denumirile de străzi şi de magazine ca pe nişte poeme. Mă ţineam pe străzi de copii de drag de vorba lor - îmi părea că nu vorbesc, ci cântă. Eram mirat ca un copil că pretutindeni se vorbeşte româneşte. Prin librarii nu mai alegeam cărţile, cumpăram totul deodată crezând că a doua zi nu le mai găsesc, iar la Mănăstirile din Moldova şi Bucovina zvonul clopotelor îmi părea o miere care putea fi întinsă pe pâine. Era basmul pe care l-am trăit abia la 38 de ani.
Credeţi că poetul poate remodela lumea şi apoi să o retransmită celor ce iubesc poezia?
Grigore Vieru: Pot fi remodelaţi prin intermediul poeziei cei care au o sensibilitate poetică înnăscută. Dar lumea, în general, nu poate fi remodelată. Ea a rămas aşa cum a fost cu două mii de ani în urmă: lacomă, războinică, invidioasă, egoistă, superficială, trufaşă, deşi de două mii de ani Biblia, ca expresie a celei mai tulburătoare poezii, o tot remodelează. Poezia, însă, ne dă o speranţă că lumea poate fi reformată. Ne hrănim de-o veşnicie din această speranţă.
În acest sens poetul poate fi un ales?
Grigore Vieru: Alesul cui? Alesul lui Dumnezeu? Alesul împăratului? Alesul vremii? Alesul poporului? Poetul este alesul harului său. În istorie aproape că nu există vreun artist care să fie alesul tuturor: şi al lui Dumnezeu, şi al împăratului, şi al poporului.
Cum este recepţionată poezia azi în Moldova?
Grigore Vieru: În Republica Moldova încă se mai citeşte poezie. Deşi nu are o educaţie poetică profundă şi îndelungă, cititorul basarabean este înzestrat cu mult bun-simţ si cu destulă intuiţie: el respinge extremele poetice care sunt banalitatea pe de o parte si ermetismul pe de altă parte. Întotdeauna mi-a fost frică de acest extraordinar cititor. O frică respectuoasă şi rodnică.
Care este cea mai mare recompensă cu care aţi fost răsplătit până acum?
Grigore Vieru: Nu există o mai mare recompensă pentru un poet decât respectul şi dragostea pentru osteneala sa poetică. Iertaţi-mi, vă rog, nemodestia, dar eu nu m-am aflat niciodată în criză vizavi de aceste valori populare. Cărţile mele s-au tras întotdeauna şi se trag şi azi, în sărăcia materială în care ne zbatem, în mari tiraje. Şi întotdeauna au fost solicitate - şi cele pentru copii şi cele pentru maturi. Trăind numai din scris, am fost, din păcate, până mai ieri destul de sărac, deşi am trudit în sudoarea frunţii şi am adus statului destui bani. Nu mi-a fost ruşine de sărăcie. Să le fie ruşine celora care n-au ştiut sau n-au vrut să-mi răsplătească, material, munca celor 50 de ani de istovitoare trudă: anul acesta se împlinesc 50 de ani de la debutul editorial.
Ce înseamnă pentru dumneavoastră patriotismul?
Grigore Vieru: Patriotismul nostru se deosebeşte radical de patriotismul altor popoare. Patriotismul nostru înseamnă apărarea permanentă a Limbii Române, a Bisericii strămoşeşti şi a Istoriei românilor - valori aflate necontenit în mare primejdie.
Credeţi că românii risipiţi prin lume se deosebesc de cei din Moldova?
Grigore Vieru: Se cam deosebesc. Românii din România stabiliţi, bunăoară, în Grecia visează să ajungă cu traiul la Paris ori la New-York. Românii basarabeni visează să ajungă în România de peste Prut - poate că anume acest vis a ţinut vie flacăra spiritualităţii româneşti a unei Basarabii supusă zilnic dezrădăcinării ei în decurs de aproape 200 de ani de înstrăinare forţată. Patriotismul nostru nu este o slăbiciune sentimentală, ci o datorie bărbătească.
Maestre vă mulţumesc respectuos pentru acest interviu de mare sensibilitate şi emoţie. Toţi cei care v-au atacat vor fi de mult daţi uitării pe când dumneavoastră veţi rămâne de-a pururi.Domnule Vieru, vă îmbrăţişez cu mult drag, vă stimez şi vă iubesc ca pe cineva din familia mea.
(Interviu de Adalbert Gyuris)

Sursa
2012-07-09 16:25:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

17:24:33Greva foamei cu taxiuri galbene în piața Constituției —» Curaj.TV | Media alternativă
09:03:28Armata se comportă în trafic ca poliția, arogant —» Curaj.TV | Media alternativă
08:53:20Poliția, exemplu prost pentru alți șoferi —» Curaj.TV | Media alternativă
20:55:03How We Built a New Home for WordPress.com Developers Using the Twenty Twenty-Four Theme —» Misterioz
14:50:50ABC-ul reciclării —» BiblioCity
11:41:07NADIR (trad. al español*) —» Andrei LANGA. Blogul personal
09:04:22IMN FURNICARULUI —» Andrei LANGA. Blogul personal
20:50:02Băi de urzici (I) —» Argentina Gribincea's Blog
19:01:16Atacată de o haită de cîini apoi agresată la primăria Cahul —» Curaj.TV | Media alternativă
12:02:58Promovarea valorilor europene —» Blog de biblioteconomie şi ştiinţa informării
07:00:26CONFLUENȚE PESTE MILENII —» Leo Butnaru
06:50:37Vasile Romanciuc, poetul cu aripi de carte —» BiblioCity
06:14:46DIALOG ȘI VERSURI DIN „HYPERION” —» Leo Butnaru
20:38:41More Control Over the Content You Share —» Soţii Bragaru
20:21:06Polițistă la volan, fără centură, cu telefon —» Curaj.TV | Media alternativă
12:39:45My Condolences, You’re Now Running a Billion-Dollar Business —» Soţii Bragaru
19:59:40Dragobete Party de Ziua Îndrăgostiților la Chișinău —» Curaj.TV | Media alternativă
14:42:18Un nou club pentru tinere mame la Biblioteca „Ștefan cel Mare și Sfânt” —» BiblioCity
05:57:13Poem fantastic —» Argentina Gribincea's Blog
22:11:39CIREȘE AMARE... —» Andrei LANGA. Blogul personal
21:52:32Expoziție de Mark Verlan la București —» Curaj.TV | Media alternativă
20:07:59Protest la aniversarea începutului invaziei ruse în Ucraina —» Curaj.TV | Media alternativă
20:01:16Despre Macarena feministă și impactul ei —» Curaj.TV | Media alternativă
19:26:39POEȚI STRĂINI TRADUȘI DIN LIMBA SPANIOLĂ ÎN ROMÂNĂ * —» Andrei LANGA. Blogul personal
01:04:15Poemul total versus Cartea de poezie —» Andrei LANGA. Blogul personal