SOTW #5 [Inscrieri]

Startut.ro prezintă SOTW #4 (Signature of the week sau Semnătura săptămâni), el reprezintă un concurs saptămânal prin care orice vizitator al siteului poate să-și demonstreze abilitățiile sale în crearea unei semnături, sau acest concurs poate fii luat și ca în scop educativ. Succes !

 

Detalii concurs:

Temă: Anime.

Mărime: Se acceptă semnăturile orizontale și verticale.

Durata: 5 zile de înscrieri, 2 zile de votare.

Premiul: 5 Puncte Premium (doar locul I câștigă).

Concursul va avea următoarea durată, de luni până vineri (inclusiv) vor fii înscrierile, de sâmbătă până duminică (inclusiv) va fii votarea, iar luni va apărea noul SOTW și acest ciclu se va tot repeta.

Înscrierea se face foarte simplu, printr-un link al semnături lăsat într-un comentariu în acest post. Dacă imaginea respectă regulamentul concursului, comentariul va fii acceptat, adică înscrierea a fost acceptată.

 

Regulament:

1. Participarea cu lucrări  triunchiate (lucrări postate deja), nu este permisă (descalificare).

2. Lucrările care oferă reclamă la alte siteuri în afară de startut.ro nu vor fii acceptate.

3. Lucrările cu conținut pornografic și semne obscene duc la descalificarea din concurs.

4. Aveți voie cu o singură lucrare de persoană (lucrarea ta) (FĂRĂ RIP = Descalificat).

5. Voturile considerate o influentă asupra celorlalți, nu vor fi luate în considerare.

 

Reguli de votare:

1. Nu ai voie să-ți votezi propria lucrare.

2. Votul se face printr-un simplu Reply: (ex: Vot nickname)

3. Nu ai voie să votezi de mai multe ori.

 

Organizatori:

TudorGraphics.


Sursa
2012-07-09 01:07:52



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

17:55:09Mariana Bahnaru: „Emoție în fiecare rol…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
12:49:00DESPRE DOUĂ VICTORII. UNA DE LA CHIȘINĂU —» Leo Butnaru
05:19:00POEME DIN VATRA —» Leo Butnaru
10:05:39Vasile Constantin, actor de teatru și cinema —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:09:36DECLARAȚIE DE RĂSPUNDERE MANAGERIALĂ —» Blogul elevilor din satul Chetrosu
12:27:00MICILE BUCURII ALE VIEȚII —» Leo Butnaru
14:51:00Lansarea proiectului ,,Îmbunătățirea calificărilor profesionale și a oportunităților de angajare pentru refugiații ucraineni stabiliți în nordul Republicii Moldova” la Rîșcani —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
14:20:03Loteria Națională a Moldovei, dublu câștigător la Blask Awards —» Sandu GRECU
14:20:03Loteria Națională a Moldovei, dublu câștigător la Blask Awards —» Sandu GRECU
04:44:00DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
17:27:00ÎN BAZA TRISTEI EXPERIENȚE ISTORICE —» Leo Butnaru
10:04:00TREI PĂRINȚI: MAMA, TATA ȘI BIBLIOTECA —» Leo Butnaru
10:04:00TREI PĂRINȚI: MAMA, TATA ȘI BIBLIOTECA —» Leo Butnaru
05:34:00CONCURS PENTRU PĂRINȚI —» Leo Butnaru
05:34:00CONCURS PENTRU PĂRINȚI —» Leo Butnaru
17:55:32Hau! Ce surpriză ne făcură elvețienii! —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
17:55:32Hau! Ce surpriză ne făcură elvețienii! —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:20:35Un nou Macbeth pe scena teatrului chișinăuian —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:41:00DIN PASIENȚE —» Leo Butnaru
22:15:49AI, Ai, ai, ce muzică! —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
19:45:12Te cunosc după cercei, Lolito! —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
19:45:12Te cunosc după cercei, Lolito! —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
11:23:00Atenție la tentativele de fraudă online. Informați-vă exclusiv din sursele oficiale ale Loteriei Naționale a Moldovei —» Sandu GRECU
11:09:58Prea mult zgomot —» Jurnal A.
11:09:58Prea mult zgomot —» Jurnal A.