“Roşu şi Negru” Stendhal

Selecţii:

• “Am iubit adevărul… şi nu l-am întâlnit! Pretutindeni, făţărnicie, sau cel puţin şarlatanism, chiar la cei mai buni, chiar la cei mai mari; şi buzele lui schiţară o expresie de dezgust… Nu! omul nu poate să aibă încredere în om.” – Julien Sorel
• Tot copil am rămas. Când o să învaţ să nu le dau acestor oameni din sufletul meu decât în măsura în care mă plătesc? Dacă ţin să fiu preţuit de ei şi să mă stimez eu însumi, trebuie să-l fac să simtă că numai sărăcia mea poate intra în legătură cu bogăţia lor, dar sufletul meu e la o mie de leghe depărtare de obrăzniciile lor şi că pluteşte în sfere prea înalte pentru a putea fi atins de neînsemnatatele lor dovezi de dispreţ sau de favoare. – Julien Sorel
• - Aşa sunt femeile! spuse din nou domnul de Renal. Totdeauna se strică ceva la maşinăriile astea complicate.
• Avem îndatoriri şi faţă de noi înşine în viaţă.
• Dragostea pornită din cap este, fără dar şi poate, mai plină de înţelepciune decât cea izvorâtă din inimă, dar n-are decât clipe de înflăcărare; ea se cunoaşte prea bine, se cercetează neîncetat; în loc să zăpăcească mintea, e clădită numai pe raţiune.
• Nenorocirea slăbeşte inteligenţa.
• Deosebirea dă naştere la ură.
• Fără egalitate nu se poate iubi.
• A gândi înseamnă a suferi.
• Curăţia sufletească, lipsa oricărui simţământ de ură prelungesc, fără doar şi poate, durata tinereţii.
• Ţi se pare că un om are merite? Pune-i piedici la tot ce năzuieşte, la tot ce face. Dacă meritul lui e real, va şti să înfrângă sau să ocolească piedicile.
• Nu te poţi sprijini decât pe ceea ce rezistă.
• Dragostea te-a luminat şi te-a orbit în acelaşi timp.
• În acest deşert de egoism care se numeşte viaţă, fiecare se gândeşte la sine.
• Starea aceea de uimire şi de tulburare, plină de nelinişte, care te cuprinde după ce ai obţinut un lucru multă vreme râvnit: inima, obişnuită să dorească, nu mai are ce dori, şi totuşi nici amintiri n-are încă.