Salvador Dalí (C.S.)Florina Ilis - Coborârea de pe cruce. Nu tot ce se scrie devine literatură. În orice caz, nu se însemnează în acest mod într-un jurnal: cum o fac personajele Florinei Ilis (pedant, respectând rigorile genului epic, redând fidel până și mimica unui dialog)! Acceptând, totuși, că nu există decât norme neoficiale (și lesne de încălcat) ale diaristicii. Cine poate scrie așa minuțios, atent și la stil, și la cititorul „ascuns”, nu mai ține un jurnal, ci ar fi mai potrivit să se ocupe de romane - literatura „serioasă”. Nu pot uita o clipă - autoarea nu reușește să-mi abată băgarea de seamă, să-mi adoarmă luciditatea sau simțul critic - că ceea ce citesc, citește Daniel, la rândul lui (pentru mine?), în jurnalul prietenului său mai vârstnic. Or, acelea-s pagini de curată proză, notate indubitabil cu gândul la proză. Mă întreb cu nedisimulată răutate când o mai fi avut zugravul Theo timp și pentru schițe și pictură, la cât scria în caietul ăla!? Se stropșise să picteze, fără har, fără credință, biserica unei mănăstiri (înclinația către șocant și blasfemic nu l-a energizat îndeajuns încât să-și isprăvească opera), cât timp vocația lui adevărată, de ducem, era literatura!