Tinerii din Bălţi, mai sănătoşi şi mai activi!

La data de 28 iunie, 2012 Asociaţia „Tinerii pentru Dreptul la Viaţă”, Bălţi a finisat lucrările de amenajare a unei curţi cu echipament sportiv la aer liber, în acest mod creînd o posibilitate suplimentară pentru tineri de a petrece timpul liber interactiv. Oportunitatea dată se datorează implimentării proiectului “Creşterea nivelului de implicare şi activism al tinerilor în promovarea unui mod sănătos de viaţă”, realizat în parteneriat cu Direcţia Învăţămînt, Tineret şi Sport  a Primăriei mun. Bălţi şi finanţat de Fundaţia Est-Europeană din resursele acordate de Departamentul de Stat al Statelor Unite prin intermediul Fundaţiei Eurasia.

Acum această curte, organizată pe teritoriul Liceului „Alexandru Ioan Cuza”, este plină de zîmbete şi voie bună, deoarece este aglomerată de copii şi tineri care sunt foarte bucuroşi că pot să-şi petreacă timpul într-un mod interactiv, distractiv şi sănătos.

Implementarea acestui proiect pe teritoriul mun. Bălţi constituie mărturia faptului că implicarea comunitară poate aduce cu sine rezultate materializate. Eforturile conjugate ONG-APL, aplicate în cadrul prezentului proiect, constituie un model de colaborare pentru viitor în vederea dezvoltării activismului în mediul tinerilor şi a atitudinilor civice proactive.



Sursa
2012-07-06 09:23:46



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru