din sfaturile pe care le-am primit de la foste mirese, este foarte important sa planifici fiecare din cele 3 etape importante a nunții: cununia civilă, cununia religioasă și petrecerea. de asemenea, e bine de știu în mare tradițiile locale/naționale ale desfășurării acestor etape (de ex. la cununia religioasă, în zona Ardealului nașii nu aduc „prima icoană” și nu se alege „sfântul familiei” cum se procedează în Moldova).

În ajutor vine dezvoltarea tehnologică, astfel că în organizare aspectelor celor mai importante se poate folosi un (sau mai multe) fișiere Excel (are mai multe tab-uri, astfel poți urmări toate procesele printr-un simplu click). De asemenea, sticky notes-urile de pe desktop, iar pentru cei/cele obișnuite să utilizeze Calendarul – vin în ajutor pentru a reține dățile de discuții, întâlnirile etc.

Un prim pas în organizarea marelui evenimet este, ca și în redactarea unei lucrări științifice: informarea. Dintre site-urile cele mai „bogate” în conținut și sugestii pentru mirese, amintesc câteva:

www.miresici.ro

www.ghidulmiresei.ro

În cercetarea mea, am descoperit o grămadă de idei utile pe site-urile americane, între care:

www.projectwedding.com

www.theknot.com

www.oncewed.com

www.brides.com

Însă mini-revelația mea au fost proiectele DIY (do-it-yourself), care conțin tutoriale despre cum să confecționezi cele mai frumoase și creative detalii, de la amenajarea sălii, la mărturii, placecard-uri ș.a. Anume acestei părți urmează să-i acord atenție deosebită în postările mele.

Iar acum – un cântec pentru buna dispoziție :