Siguranţa nu se recomandă
Eu nu prea scriu recenzii la cărţi şi nici recomandări insistente. Nu le scriu pentru că simţul critic mi-e înclinat mai mult spre aprecieri subiective, decît critice. Eu-s altfel. Dacă critic, critic subiectiv. În special, dacă-mi place.Nu cred că cineva va citi o carte numai din motivul c-o recomand eu. Pentru că, la rîndul meu, rar aş citi o carte doar pentru că mi-a fost recomandată. Cei care citesc, o fac pentru că, la momentul potrivit, s-au lăsat inspiraţi eventual de mansarda lui Eliade. Simplific. Cei care citesc, citesc pur şi simplu, în tăcere, n-aşteaptă recomandări.Ş-apoi, dacă trezesc curiozitatea cuiva, iar acel cineva nu poate găsi cartea, atunci care-i randamentul?! Că eu cărtea n-aş da-o. Poate şi de aceasta nu scriu. Evit rugămintea de împrumut. Nu-mi place să împrumut cărţi, de regulă. Nu împrumut cărţi, mai nou. Am făcut şi excepţii, dar aceste "excepţii" mi-au întărit convingerea că regulile-s reguli şi trebuie respectate, nicidecum încălcate. Iar convingerea, aici, mi-e un fel de eufemism adresat celor la care am cărţi. Eu dacă iubesc ceva din micul meu patrimoniu, atunci acestea mi-s cărţile, cu certitudine. Cărţile mele-s unice. Ştiu că-ntr-o zi le vor citi şi copiii mei. Poate din această cauză nu fac notiţe în ele, niciodată. În general, notiţe fac.
În loc de preambul.
(...) iată în sfîrşit scrisorile ajung şi la tine, Olesea, nu mai ai scăpare :)
Cu drag, de la Ştefan Caraman.
În loc de conţinut.
"Scrisor către Rita" de Kaos Moon (Ştefan Caraman) e o carte pe care am citit-o din prea multă curiozitate, cred. Autorul a ştiut s-o promoveze convingător. După ce-am finisat-o (612 p.), m-am întrebat dacă a meritat atîta atenţie. E o carte care nu neapărat captivează, dar cu siguranţă incită. Mie mi-a deschis ochii la comportamentul real al unui bărbat şi am cunoscut laturi ale realităţii pe care nimeni nu era să mi le explice atît de matur. Net-ul e mult prea slab evoluat pentru aceasta, credeţi-mă, iar bărbaţii despre asta nu vorbesc.
Personajul principal e Nic Labiş. Un om fără planuri de viitor, scopuri stabile sau idealuri. Inteligent, lucid , dar arogant. Un bărbat direct, care vorbeşte fără înconjor, totuşi mult prea vulgar. Iar trivialitatea se menţine pînă-n final. Paradoxul e patetic. Limbajul utilizat dezgustă şi tot el aţîţă. (Notă: excită pe alocuri.)Cartea ascunde o subtilitate aparte. Numai un bărbat dotat c-un IQ care iese din comun e capabil de-o astfel de proză. Totuşi, n-aş citi-o a doua oară.Scrisori catre Rita e povestea unei despărţiri, care ar durea dacă n-ar fi atât de hilară şi care ar fi amuzantă dacă nu ar durea atât. Nic e omul gratuit, fără obligaţii şi fără target, e antistarul, e ceea ce-şi doreşte cel mai mult societatea de azi să marginalizeze. Nic povesteşte; pentru ca dacă nu o face, moare. Nic nu deranjează pe nimeni, deşi lângă el nu poţi sta neutru. Iţi vine să-l baţi, să-l strîngi în braţe, să-l speli, să-l iubesti. Un singur lucru nu reuşeşti – să-l ignori. Nic e vulgar pentru că viaţa printre sfinţii falşi îl oprimă. Nic face lucruri pe care noi nu avem voie să le facem, deşi... Nic e un mic Isus care ne spală de păcatul ipocriziei, justifică Ştefan Caraman.
În loc de încheiere.
Fiecare citim ce ne dorim. Ce avem. Sau ce ne permitem. Nu citiţi după recomandări, sfatul meu. O recenzie bună nu garantează o carte bună. Fii sigur. Ş-apoi gusturile-s gusturi. Tu ştii. Eu multe cărţi n-aş citi. Dar dacă nu le-aş fi citit, n-aş fi fost aşa de sigură. Iar siguranţa nu se recomandă, se dobîndeşte!
Sursa
2012-07-03 19:08:00