Am tot ceea ce altii viseaza, dar nu am ce vreau eu
Azi mi-am privit reflexia in oglinda. Pentru prima data, m-am vazut asa cum eram, fara sa ma gandesc la cum ma vad altii, la cum se gandesc altii la mine. Mi-am iesit din mine pentru 5 secunde si m-am analizat din afara.
Nu ma consider o femeie frumoasa, nu sufar de falsa modestie, pur si simplu nu sunt. Sunt o femeie aranjata, ingrijita, care are un simt al esteticului ceva mai dezvoltat. Placuta as spune. Castig suficient de multi bani incat sa imi permit la 18 de ani sa imi cumpar tot ce vreau cand vreau, fara sa ma gandesc la nimic altceva. Imi castig banii de la 15 ani si nu regret o secunda traseul pe care l-am urmat. Am o functie pentru care altii ar trebui sa invete vreo 5 ani. O functie pe care am luat-o de la minus 100 si am dus-o la un nivel mult peste milioane. Nu ma laud. Realizarile vorbesc pentru mine. Imi permit multe si am multe. Azi dimineata mi-am deschis sifonierul si am vazut zecile de haine care ma asteapta sa le imbrac. Unele, pentru prima data. Se spune ca cele mai frumoase haine pentru o femeie, sunt mainile unui barbat care o iubeste. Caut in fiecare dimineata mainile alea in sifonier si nu le gasesc,de aceea ma gandesc ca trebuie sa imi mai cumpar ceva pentru a suplini oarecum lipsa acelor maini.
Stiu ca nimic nu le-ar inlocui. Banii nu aduc fericirea. O intretin al dracului de bine, asta e adevarat. Am tot ceea ce altii viseaza, dar nu am ce vreau eu. Cineva m-a intrebat intr-o zi daca as renunta la tot ce am acum pentru o mare iubire. Poate credeti ca am raspuns afirmativ. Va inselati. O mare iubire nu mi-ar cere sa renunt la munca depusa de 3 ani de zile. Zi si noapte. Noapte si zi. O mare iubire m-ar privi si ar fi mandra de mine. Nu, nu as renunta. La nimic.
Am tot. Am muncit pentru fiecare banut pe care il am sau pe care l-am cheltuit. Nu ma plang si nici nu ma laud. Din toata povestea asta, eu am pierdut. Nu stiu daca vreau sa lupt, nu stiu nici daca am pentru ce. Cu fiecare zi care trece imi dau seama ca sunt tot mai departe de un raspuns concret care sa imi puna ordine in ganduri. Nu invinovatesc pe nimeni de esecul meu si al lui. Nici pe el si nici pe mine. Noi ne-am iubit. Am avut totusi o soarta care ne-a schimbat pe fiecare in alt fel. Ne privim in ochi si ne vorbim cu licarul lacrimilor. Suferim, e lesne de inteles. Dar nu ne mai aratam asta. E tarziu acum si nu stiu cui ii mai pasa. Nu ma vedeam mama copiiilor lui. Ma vedeam mult mai simplu: iubita lui. Nu imi pasa de nimeni si nimic atata timp cat puteam sa fiu iubita lui.
Imi spunea ca e norocos, m-a gasit dupa atatea relatii de prisos. Era norocos, un noroc pe care l-am avut amandoi pentru prea putin timp. Dar ne-am iubit. Sunt sigura de asta.
Ma uit din nou in reflexia din oglinda. Pantofi frumosi, blugi de calitate, camasa alba de firma; ceas, ochelari de soare in mana. Se deschid usile si ma intorc sa ies si imi vad din nou reflexia: pantofi frumosi, blugi de calitate, camasa alba de firma, ceas, ochelari de soare in mana.
Zambesc... amar... noi, odata ne-am iubit... acum avem in comun un stil vestimentar si o poveste de dragoste... care moare pe zi ce trece...
Am tot! Tot ceea ce altii viseaza, dar nu am ce vreau eu!
Sursa
2012-07-02 20:50:00