despre Art Labyrinth

Am să trec peste introducerea patetică de ce nu iubesc să dorm în corturi , de ce îmi place să mă trezesc dimineața în patul meu, de ce sunt dependentă de comoditățile orășenești și de ce nu am stat acolo 3 zile cum au facut toți oamenii normali , preferând să merg sâmbătă dimineața și să revin seara.

Acest festival nu e sub patronajul lui Filat nici sub patronajul lui Chirtoacă nici nu are nimic în comun cu promovarea moldovenismului lui Dodon. Acest festival este locul unde nu contează dacă te numești rus, moldovean, român, străin, metalist, hippy, mag, yoghin sau programator. Aici toți iși au locul și toți se pot destinde și bucura de o atmosferă liniștită, prietenească, pe alocuri chiar foarte veselă.

Mi-a plăcut mult organizarea meselor. Nu era nevoie sa vii cu mâncarea de la Chișinău, se gătea centralizat pe loc, foarte gustos si ieftin. Mi-a plăcut mult lipsa consumului exagerat de alcool. Totul era calm, firesc și pașnic.

Ar fi fost perfect dacă apa râului Răut nu ar fi fost atât de murdară.

O idee interesantă pe care am desprins-o de la o propovăduitoare a cărților lui Lazarev și pe care Punktum a poreclit-o Maria Magdalena datorită vieții dezmățate pe care o trăise înainte să “se elibereze” este că în dorința imensă de a obține ceva, foarte importantă e împăcarea cu gândul că nu vei obține nimic. Numai fiind într-o armonie totală cu Eul propriu, lucrurile se aranjează în așa mod ca să fie totul bine. Deci dacă te simți bine, iubești și daruiești emoții pozitive nimic rău nu ți se poate întâmpla.:)

Angela Stafii e dragoste  la prima vedere și prima dată eu am vazut-o la TEDx. Mie îmi este indiferent despre ce vorbește ea și unde vorbește, fie la vinurile filozofice, fie despre seducție, fie despre cărțile Tarot. E o placere deosebită să o asculți. Vorba ei acționează asupra mea mai ceva ca un psiholog, după discuțiile cu ea totul pare așa de simplu în viață. Asemenea sentimente aveam doar după lecțiile de chitară cu Yarik- un prof extraordinar. Cine l-a cunoscut în rol de profesor pe chitaristul din Gândul Mâței știe despre ce vorbesc.

Ca să nu uit, am vizionat și filme- lucrările de licență ale unor studenți de la Academia de Arte. Nu mi-a plăcut absolut nici unul. Sorry băieți. Și fete tot.

Am si o poză de la eveniment. Irelevant știu, dar cum ne spune Chesterton  “ Pe pământ nu există subiect irelevant, singurul lucru care poate exista este o persoană neinteresată.” :)


Filed under: Loser Friendly

Sursa
2012-07-02 16:32:16



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar