Jocul

Poate fi Spania. Poate fi Italia. Mize, speranțe, pasiuni… În câteva ore ceea ce la moment reprezintă o incursiune mentală într-un viitor plauzibil va deveni certitudinea unui trecut irefutabil. Zarurile vor fi aruncate și lucrurile vor deveni definitive. Scrise în piatră. Unii vor jubila, alții se vor lamenta. Vor fi discuții ex-post. Dar emoția ex-ante o vom lua la pachet pentru edițiile viitoare. Sau ne vom re-profila. Ce avem la orizont? Moldova-Anglia. Să fie.

Întrebat într-o doară despre ce crede omul despre fotbal, Matei Vișniec a strâns din umeri. Băi, da chiar nimic? Nu, se pare că nu e un domeniu care i-ar suscita câtuși de puțin interesul. Și totuși joacă table… Deci pricepe ceva în materie de noroc, viitor, miză, șansă, etc.? Unii zic așa: politica este subiectul discuțiilor mondene pentru clasa de sus; fotbalul este același lucru pentru clasa de jos. În cazul când se consideră indecent să vorbești despre leafă și femei. Că doar nu suntem în Albion să vorbim despre vremea de-afară?

Hai să vorbim despre cărți. Tocmai am terminat „Al treilea Reich” de Roberto Bolaño. Citit în spaniolă, căci na… Este vorba despre un joc. Chestii de strategie. Se joacă sorțile celui de-al doilea război mondial. Un fel de șah, numai că mai complicat și având la bază factologia istorică. Sunt puse la bătaie țările din Europa de est, Africa de nord, intră japonezii, driplează americanii. Tu, un fel de Dumnezeu virtual, ai în mână volanul lui „ce-ar fi fost dacă…”. Istoria e într-un singur fel. Jocul oferă posibilități lărgite. Pe terenul lui „ce-ar fi fost dacă” sunt posibile o mulțime de combinații. O bătălie nu este pierdută sau câștigată în mod definitiv, atâta timp cât jocul continuă.

Te-ai prins? Viața, ca și istoria, se joacă o singură dată. Există un singur scenariu. Privind înapoi, uneori suntem ispitiți să mutăm niște piese, având la îndemână înțelepciunea câștigată prin experiența jocului. Nu este permis. Contravine regulilor. În joc e altfel. Chiar dacă nu poți muta înapoi, întotdeauna ai posibilitatea să mai încerci. Să iei revanșa. Partida se termină, dar jocul continuă.

„Jocul” lui Bolaño este de dimensiuni kafkiene. Un joc în care viața este pusă la bătaie. Dragostea e miza cea mare. Inamicul e mefistofelic. Consilierul său e de natură divină. Apocalipsa se derulează lent, dar inexorabil pe durata vacanței. Într-un hotel situat pe litoralul catalan.

Romanul acesta a stat închis într-un sertar vreme de douăzeci de ani. Scris în 1989, romanul se publică în 2010. Roberto Bolaño a terminat partida în 2003. Dar jocul continuă.

Eu zic „¡Vivaspaña!”. Voi ziceți ce vreți. Dar jocul continuă.