Cum va fi răsplătit de Dumnezeu omul care protejează natura?

Întrebare:

M-am tot gândit la faptul că, pe majoritatea fântinilor publice, din care pot bea apă trecatorii însetați sunt înserate cruci, și, dacă ați observat, majoritatea celor însetați, care dau de o fântână, după ce beau apă și își potolesc setea, spun: “Doamne ajută, că am găsit fântâna asta” sau “Doamne, ai grijă de cel care a ridicat această fântână”. Ei, și aici am vrut să ajung. Cât contează în ochii lui Dumnezeu ca un om să ridice o fântână sau să planteze un copac sau o floare? Acel om va fi răsplătit ulterior de Dumnezeu? Teoretic, prin protejarea naturii, ne protejăm pe noi, dacă facem o fântână, vor bea oamenii însetați, dacă plantăm un copac sau o floare, vom avea parte de aer curat și așa mai departe. Puteți să mă lămuriți în legătură cu aceasta? În legătură cu poziția pe care o ia Dumnezeu față de un om ce protejează natura și, astfel, își protejează și semenii, printr-o fântână, printr-o floare? Mulțumesc anticipat!

Toată creația ne-a fost dată în stăpânire

În cele șaze zile ale creației, Dumnezeu a făcut tot ce este în cer și pe pământ. La urmă, i-a creat pe primul bărbat și pe prima femeie.

Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” (Geneza 1:28)

Stăpânirea noastră asupra creației trebuie să fie înțeleaptă, ca să ne bucurăm împreună cu Creatorul nostru și al tuturor lucrurilor care ne-au fost date în stăpânire. De altfel, ce gospodar sau stăpân este cel care nu-i pasă de lucrurile din gospodăria sa și le administrează fără chibzuință? Dumnezeu să ne ajute să fim înțelepți, să păzim și să păstrăm creația lui Dumnezeu încredințată nouă.

Cât privește a face o fântănă, sau a sădi un copac, sau a face orce alt bine de care ar putea să se bucure alți oameni este gândul și atitudinea care trebuie să însuflețească pe orice om. Fiind întrebat de un cărturat al Legii care este cea mai mare poruncă din Lege…

Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn”; şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” (Marcu 12:29-31)

Și a mai spus Domnul Isus:

Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii. (Matei 7:12)

Esența învățăturii lui Hristos este dragostea pentru aproapele. Este un lucru plăcut lui Dumnezeu dacă facem o fântână, sădim un copac și facem orice alt lucru bun motivați de dragostea pentru aproapele nostru.

Cât privește răsplata pentru aceste fapte bune, trebuie să clarificăm un lucru deosebit de important.

Înțeleptul Solomon a scris în cartea Ecleziastul astfel:

Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască. (Eclesiastul 7:20)

De ce așa? Pentru că noi moștenim încă de la naștere o fire păcătoasă, care își pune amprenta pe orice lucrul îl facem și mai ales la nivel de motivații. Toți oamenii sunt păcătoși și plata păcatului este moartea. De aceea, ca să ajungem să putem face bine cu adevărat și să  primim o răplată de la Dumnezeu pentru binele făcut, trebuie mai întâi să ne rezolvăm problema păcatului. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, pe Domnul Isus Hristos pe acest pământ, ca să ia asupra Sa vina și pedeapsa pentru păcatele noastre. Doar atunci când ne pocăim din inimă și intrăm în Noul Legământ cu El primi iertarea deplină pentru păcatele noastre și putem să umblăm prin faptele bune pe care El le-a pregătit mai dinainte pentru noi. Și Hristos ne învață că, din moment ce am ajuns creștini, suntem chemați să fim plini de râvnă pentru fapte bune și încă mai zice să fim cei dintâi în fapte bune.

Fiecare creștin urmează să se înfățișeze la Judecata lui Hristos ca să dea socoteala pentru binele sau răul pe care l-a făcut pe când locuia în trup pe acest pământ.  Apostolul Pavel a scris:

Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup. (2 Corinteni 5:10)

Dacă cititorul nu este încă născut din nou să știe și să înțeleagă că nu are puterea de a face suficiente fapte bune care să satisfacă standardul lui Dumnezeu. Să se grăbească să-și rezolve problema păcatului și să vină cu pocăință la Domnul Isus Hristos. Iar cei care deja sunt ucenici ai lui Hristos, să-L urmeze în toate învățătura și să facă bine, ca să poată ține capul sus în ziua Judecății lui Hristos la care toți trebuie să ne înfățișăm și ca să primească o răsplată frumoasă. Așa să ne ajute Dumnezeu.

• Omul ca parte componenţă a lumii vii: asemănări şi diferenţe între oameni şi alte fiinţe
• Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi
• Cunoşti cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu?
• Ce oameni l-ar fi putut ucide pe Cain?
• Există o judecată de apoi pentru animale?