Filat: prioritară este crearea parcurilor industriale

Reabilitarea sectorului industrial din ţara noastră a fost principala temă a discuţiei dintre prim-ministrul Vlad Filat şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, în cadrul întrevederii din 27 iunie, la Bruxelles.  Filat a precizat că sunt continuate eforturile pentru crearea mediului favorabil de dezvoltare a  unei industrii competitive. „Prioritar pentru stimularea investiţiilor şi reabilitarea dezvoltării sectorului industrial pe întreg teritoriul ţării este crearea şi dezvoltarea parcurilor industriale, acestea servind în calitate de catalizator al procesului de trecere la noua paradigmă de dezvoltare economică, bazată pe export şi investiţii", a precizat el.
Cât priveşte dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, Filat a menţionat că Guvernul are ca obiectiv creşterea competitivităţii sectorului privat şi de dezvoltare a ÎMM. În acest scop vor fi  implementate programe de performanţă pentru modernizarea  întreprinderilor autohtone şi crearea a noi ÎMM-uri inovative, dinamice, competitive atât pe piaţa internă, cât şi exernă.Antonio Tajani,Comisarul European pentru Industrie şi Antreprenoriat s-a arătat dispus să ofere ţării noastre  asistenţă practică pentru conformarea la standardele europene în sectorul ÎMM-urilor şi cel industrial.
Până la finele anului, RM şi UE preconizează să semneze acordurile în domeniul turismului şi ÎMM-urilor. De asemenea, s-a decis ca în acest an să fie organizat un For în domeniul agroindustrial.
Sursa: www.eco.md

Sursa
2012-06-30 09:30:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU
15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru