(TEXT) Un Vâsoţki al meu sau Despre bucuria de a respira cu ambii plămâni
Întors acasă după minunata serată dedicată memoriei lui Vladimir Vâsoţki, prilejuită de comemorarea a 30 de ani de la moartea sa, am simţit nevoia de a mă aşeza în faţa calculatorului şi a transcrie acele rânduri aruncate în grabă pe o foaie de hârtie, pe care le-am rostit de pe scenă. Am mai adăugat câteva cuvinte pe care nu am reuşit să le spun acolo, pentru a transmite în deplină măsură prietenilor pentru care difuzez aceste schiţe percepţia mea asupra lui Vâsoţki.
Dragii mei prieteni, astăzi nu voi spune nici un cuvânt despre politică. Doar despre artă, cultură, spiritualitate. Sunt nespus de bucuros de faptul că amicii mei – admiratori, ca şi mine, ai talentului lui Vâsoţki, au dat curs iniţiativei mele de a organiza această seară în memoria lui Vladimir Vâsoţki.
Este o mare fericire că Dumnezeu m-a înzestrat cu doi plămâni. Cu aceşti doi plămâni respir cele două culturi. Cu un plămân respir cultura română, cu celălalt – cultura rusă. Şi sunt convins că anume în aceasta constă unicitatea şi frumuseţea irepetabilă a culturii şi spiritualităţii ţării noastre, a poporului nostru. Noi ne încărcăm, acumulăm bogăţia noastră interioară de la două surse, iar această sinteză de culturi constituie un
mare avantaj, un mare dar pe care ni l-a făcut destinul.
Boris Marian, care a vorbit înaintea mea, a remarcat absolut corect că ar fi cazul să ne gândim la traducerea operei lui Vâsoţki în limba română. Nu este un lucru uşor. Ţinând cont, într-adevăr, de sfatul domnului Marian, sigur că cea mai indicată modalitate de alegere a unei traduceri cât mai reuşite ar fi organizarea unui concurs. Le voi propune neapărat prietenilor mei de la ziarul „Flux” să facă publică această iniţiativă, iar colegilor de la Fundaţia pentru Democraţie Creştină – să găsească persoane care ar putea sponsoriza această activitate. Cunoaştem cu toţii jocul de cuvinte,
prea puţin optimist, din limba italiană: „traduttori – traditori”, care ne sugerează că toţi traducătorii ar fi nişte trădători, care denaturează sensul şi alterează calitatea originalului. Lucrurile nu stau chiar aşa sau chiar nu stau deloc aşa, atunci când vorbim de un traducător talentat. Un bun exemplu în acest sens este traducătorul român George Lesnea, autorul
unor traduceri remarcabile din Serghei Esenin. De altfel, am recitit astăzi traducerea franceză a baladelor lui Vâsoţki. Excelentă muncă!
Fără îndoială, anumite secvenţe ar fi chiar amuzante pentru noi. Să ne imaginăm, de exemplu, cum ar suna următoarele rânduri: «Поживу я, воля божья, у румын./ Говорят они с Поволжья, как и мы!» Fiecare dintre noi îl percepem pe Vâsoţki într-un anumit mod, fiecare dintre noi are un Vâsoţki al său. Ori, cum zicea poetul „Hamletul meu”. Iată şi eu, am un Vâsoţki al meu, care mă însoţeşte în permanenţă. M-am aprofundat atât de mult în creaţia sa, încât mă surprind asupra faptului că uneori citesc cu dificultate din alţi poeţi. Vă amintiţi ce zicea însuşi artistul despre creaţia sa? „Sunt întrebat deseori: Ce am avut în vedere într-un cântec, da ce am avut în vedere în altul. Voi răspunde în felul următor: Fiecare înţelege în măsura gradului său de instruire.”
Oamenii sunt tentaţi, cu precădere, să scotocească prin viaţa de zi cu zi a geniilor. Este cel mai lesnicios mod de a deveni comparabili cu ei, de a-i coborî până la nivelul tău. Dar măreţia geniilor nu constă în faptul că au băut, au iubit femei sau au făcut scandaluri (de aşa ceva este capabil orice muritor de rând). El a fost grandios prin creaţia sa.
De ani şi ani, respir Vâsoţki, trăiesc în ritmul acordurilor sale, îmi încordez nervii şi-mi chinui sufletul în acompaniamentul vocii sale aspre şi tragice.
Vâsoţki constituie însuşi spiritul timpului său. El a contribuit întratât la îmbogăţirea limbii ruse, încât noi, cei de astăzi, vorbim în limba lui. Îl cităm în permanenţă, atunci când vorbim despre lucruri tragice ori ridicole, despre idei filosofice sau şmecherii din cartier.
Pregătindu-mă pentru serata de astăzi, am răsfoit un teanc impunător de volume ale lui Vladimir Vâsoţki. Şi am reuşit să găsesc câteva versuri, „lucruri”, cum le zicea el, mai puţin cunoscute. Sunt scurte, nu au fost cântate, dar mi se par foarte potrivite pentru seara de astăzi.
Iată un vers scris, evident, despre realitatea sovietică, dar, totuşi, atât de actual şi acum. De parcă s-ar referi chiar la realitatea noastră politică din ultimul an. Mai exact, este despre referendumul planificat pentru 5 septembrie. Într-un cuvânt, în această poezioară timpurile consună într-un mod foarte interesant.
«Подымайте руки,
В урны суйте
Бюллетени, даже не читав, –
Помереть от скуки!
Голосуйте.
Только, чур, менея не приплюсуйте:
Я не разделяю ваш устав.»
Ziceţi şi dumneavoastră dacă nu se întrevede aici o aluzie la exerciţiul politic lipsit de sens care ne aşteaptă la 5 septembrie.
Şi al doilea vers. Despre secolul nostru, secolul 21. Despre realităţile zilelor noastre. Asta ni se întâmplă chiar nouă, acum şi aici.
«У профессиональных игроков
Любая масть ложится перед червой, –
Так век двадцатый – лучший из веков –
Как шлюша упадёт под двадцать первый.
Я думаю — учёные наврали, –
Прокол у них в теории, прорез:
Развитие идёт не по спирали,
А вкривь и вкось, вразрез, наперерез.»
Vă mulţumesc.
25 iulie 2010
Sursa
2012-06-29 08:46:28