De ce nu mai dau bani la cerșetori

Există oameni care cerșesc forțați de împrejurări, fiindcă efectiv nu au de ales, și alții care cerșesc pentru că li se pare mai simplu să stea la colț cu mîna întinsă decît să se complice cu un job de 8 ore.

Cerșetorii profesioniști sunt oamenii pentru care cerșitul e un mod de viață și încă unul destul de profitabil, de aceea nu le dau niciodată bani. Îi recunoști ușor pentru că au tupeu, ți se bagă în suflet, știu replicile pe dinafară și afișează talente actoricești demne de Oscar.

”Dă-mi 1 leu să-mi iau bilet la tren”, te imploră unul în gară sau ”dă-mi să-mi iau leacuri că am venit la spital și nu-mi ajung banii” se milogește altul cu mîna bandajată sau ”dă-mi și mie să-i iau ceva copilu acesta” se roagă de tine o țigancă.

Și poate că scenariul lor chiar ar ține dacă nu i-ai vedea în fiecare zi, în același loc, cu aceeași poveste, ani la rînd. Iar seara cînd tu te întorci acasă după o zi grea de muncă, îi zărești la birtul de pe colț cu o pizza și o bere în față, trăgînd languros dintr-o țigară. Vorba ceea, nu e prost cine cere, e prost cine dă.

Ieri seară am văzut în față la Kaufland un bătrîn care cînta la muzicuță. Nu cerea nimic, pur și simplu stătea la intrare și cînta. Uite un om care nu știe să cerșească, mi-am zis eu. Se vede că face acest lucru pentru prima dată. E un bătrîn care are într-adevăr nevoie de bani.

I-am întins un leu și el l-a apucat cu degetele sale noduroase după care m-a prins de mînă într-un gest de recunoștință mută. Avea ochii albaștri, adînciți în orbite. Am citit în ei tristețe, umilință, dar și o tărie care venea parcă din alte vremuri.

Și-a ridicat tremurat pălăria, mi-a urat sănătate după care s-a sprijinit de un banner publicitar. Oamenii intrau în supermarket cu grijile lor cotidiene și ieșeau cu plasele pline. Am ieșit și eu și m-am îndreptat îngîndurat spre casă, iar el a rămas tot acolo să fredoneze fals la muzicuță melodii numai de el știute.

sursă foto