Nu ştiu cum să întitulez, mda... sună oribil)
Oamenii mai scriu când nu ştiu ce să scrie...
Demult n-am mai tapat "din suflet" pe blog. Mai multe emoţii se luptă pentru a contura comportamentul şi starea dominantă de moment:
Mă simt pesimistă, deoarece am trecut peste o etapă a vieţii... Devin studentă. Universitate. Muncă. Regulament. Stricteţe. Sincer nu vreau să plec la universitate, dar încă n-am acest simţ al riscului...şi de aceea "vreau să-mi asigur viaţa" - plecând la universitate.
Mă simt straniu, căci m-am despărţit de colegi. Şi, delşi mulţi ar nega acest fapt, există un mic adevăr, o mică indiferenţă ce nu ne va mai uni privirile.
Mă simt fericită, fiindca am scăpat de BAC. Da, îl evidenţiez, căci asta reprezenta "coşmarurile" noastre şi evenimentul important din viaţă de care am fi bucuroşi să uităm, noi elevii.
Mă simt mândră, pentru că am trecut de unele niveluri "de control" ale emoţiilor. Acum pot să zâmbesc când plâng, să mă abţin de la unele tentaţii (amorizarea) - deşi nu este perfect realizat. În curând a apărut şi voinţa(trezită din hibernare).
Mă simt inconfortabil. Aici e cea mai mare problemă. Nu am cutezanţa să-l anunţ pe focal point, că vreau să părăsesc organizaţia. De ceva timp mai plec voluntarii. Aşa că, Ştefan, dacă citeşti aceste rânduri să ştii că nu mă mai consider membru al organizaţie MP. Ne mai revedem...
Cam prea multe senzaţii... De fapt au fost şi mai multe.
Sursa
2012-06-27 21:40:00