Si cand esti singur si toate astea sunt numai in imaginatia ta, si incerci sa te minti alcatuind aceasta iluzie - eu te inteleg. Cine poate sa stea mult timp in singuratate? Eu cred ca as deveni debila sau mi-as inventa vreun prieten imaginar, chiar daca am 20 de ani.
Cat de bine era pe timpuri. Se aduna lumea pe la sezatori si petrecea timpul altfel. Chiar daca nu era tehnica performanta(televizoare, telefoane, etc. etc.), oricum era interesant. Se discuta. Si este atat de placut sa stii ca ai cu cine comunica. Caci, daca esti constient de faptul ca unicul ascultator al gandurilor tale esti tot tu, atunci, comunicarea isi pierde din farmec.
Si daca tot am scris despre sezatori, mi-am amintit de Ion Druta. Opera acestuia inseamna foarte mult pentru mine. Cu trei ani in urma, aproape ca nu citeam nimic. Si iata ca intr-o buna zi am pus mana pe "Casa Mare", am citit-o dintr-o rasuflare.Apoi au mai urmat cateva opere, si tot asa mai departe. De atunci am indragit cartea, lectura. Cred ca pana atunci nu dadusem peste o carte buna. Druta mereu imi va aminti de sat, de casa, de doina, de dor si de neam. Nu sunt sigura, ca cineva care nu a trait la sat, poate intelege frumosul acestuia. Caci, uneori e de nedescris sentimentul cand vezi din ograda verde primii cocori, sau primele randunele sau cand auzi cucul cantand pe deal. Sau cand stai sub steasina casei la dezgiocat fasole ascultand radio si ploaia. E o poveste cand ploua in sat, chiar daca pe urma e noroi. Cate amintiri placute din copilarie. Hoinaream prin sat. Ii studiam poteile si vaile. Strangeam casutele melcilor, faceam buchete din flori de campie, adulmecam mirosul salcamilor infloriti.
Cred ca satul e mai frumos atunci cand infloresc salcamii.
Nu imi este dor de casa sau de gradina, de nucul de la poarta sau de sateni. Nu imi este dor de ceva in parte.
Duc un dor nebun de sat, de tot ce este el. Daca ar lipsi ceva, daca vreun element ar disparea, nu ar mai fi satul pe care il stiu eu, de care imi amintesc cu atata drag.
