Onorată Tanță, de bună voie m-am prezentat dinaintea înălțimii voastre pentru a mărturisi că mă fac vinovat de o infinită vină, după cum se va vedea în cele ce urmează. Mărturisesc că am început să-l citesc pe dl Robert Musil (Omul fără însușiri) din pur snobism. Nu vreau să par țâfnos acum sau să încerc a obține îndulcirea pedepsei pe care cu umilință o aștept a cădea nemilos asupra mea, izvorând din întotdeauna imparțiala judecată a înălțimii voastre. Însă mi-a fost dat să văd că snobismul chiar este de ajutor în a ne apropia uneori, a da cep și a duce la bun sfârșit cărți, altfel, imposibile. Cărți atât de grele încât le-am putea folosi drept pietre de murături. Snobismul, puterea de neînfrânt a imitației, teama de gura țoapelor literare, a rafinaților cunoscători de beletristică în general ne pricopsesc cu lecturi esențiale, pe care le-am fi trecut, în alte împrejurări, înspăimântați, cu vederea. 
Noroc cu vigilența acelor inse & inși bine situați cultural, răsuflând greu și la răstimpuri îndelungate aerul rarefiat din mediile în care-și poartă aurita existență, și care, chiar și atunci când merg la magazinul din colț în scopul de a-și reface rezervele de hârtie igienică, o cer vânzătoarei prin mijlocirea perifrazelor baroce sau, din contră, a elipselor minimaliste, iar, dacă dispun de ceva mai mult timp și de-un taburet neșchiop, pot chiar face parada unui stil eseistic fără cusur pe subiectul: cum să ne ștergem la fund din trei mișcări.
masa_pustie_DSC05719.jpgC.S./mai 2012Din păcate, de la o sută douăzeci de pagini încolo (traducere Mircea Ivănescu; curată traducere, dar și o groază de la modul într-însa, deh, poate că omul n-avea încredere în puterea adverbelor românești neînsoțite de locuțiuni prepoziționale), snobismul singur nu mi-a mai fost, recunosc, onorată Tanță, de nu știu ce ajutor. Așa am ajuns de mi-am dat seama, prin propriu-mi efort de astă dată, că pe Robert Musil nu trebuie să-l citești neapărat descoperit, stând de-a-n picioarelea, costumat la frac și gâtuit de-un papion alb-negru. Secretul e să nu-l iei în serios nici măcar în cele mai aride și filosofice pasaje ale romanului. Să te lași alunecând liber pe mâzga neostenitului sarcasm ce lubrifiază cap-coadă monumentala-i lucrare. Omul fără însușiri ar trebui citită și, mai ales, recitită ca într-un fel de joacă. Cu-o minte de copil (firește, de copil învățat) care nu și-a pierdut abilitatea de a se juca, de a fi și neserios, pus pe năzbâtii, degeaba îți rulezi ochii, Tanțo! Mi-a pierit shuldbewusstseinul.