Unde sunteţi, vecinii mei?
Acele babe susurând poveşti
Cu zâne, cu balauri şi cu zmei,
Cu Feţi-Frumoşi şi întâmplări crăieşti.
Unde sunteţi, moşnegii mei sfătoşi?
Cu vorba voastră, pururea domoală,
Ce-mi povesteaţi despre haiduci pletoşi
Pân’ ostenit vă adormeam în poală.
Unde sunt, azi, poveştile acele
Care cu limpezi slove s-au săpat
Pe-albastrul amintirii mele
Şi-ntreaga viaţă m-au urmat?
Sub cruci de lemn, încet, s-a risipit
O lume-n basme-nveşmântată
O lume-adânc învăluită-n mit
Cum nu va mai fi niciodată.
Grădini pustii şi case părăsite
Mă-ntâmpină când, searbăd, mă întorc
Pe acele locuri – de-acum ofilite
Unde viaţa îmi părea un joc.
“Unde sunteţi vecinii mei,
Azi, când nimicul mă pătrunde?”
- Strig întruna, dar din patru zări,
Silnic, doar ecoul îmi răspunde.
prin anii unui veșnic eri
cu flori de ninse primăveri
…frumos, al naibii de frumos
În brațe la unchesi sfătoși
cerșeam în adincimi de nopți
povești despre haiduci pletoși
…frumos, al naibii de frumos
a fost cândva cum n*a mai fost
am savurat cu jind noroc
prin spusă moșilor -strămoși
…frumos, al naibii de frumos
a fost cândva mai tot ce-a fost
azi nu mai am unde veni
și nare cine mă primi
dar orișicum a fost frumos
și orișice *și avea un rost
azi rost mai au doar amintiri
cu cruci de lemn prin cimitir…
