Restanțe la capitolul lectură în această lună.
“Cel mai iubit dintre pământeni” este cel mai complex și cel mai mare ca dimensiune (aproape 1000 de pagini) roman, de pe lista mea de cărți “obligatorii”.
- Nimic nu e stabil pe această lume. Totul se află în continuă mișcare și transformare. Va învinge cel care are răbdare să aștepte, fără să se lase ispitit de orgoliul de a acționa, când timpul nu e favorabil acțiunii.
– Gândirea nu înseamnă să-ți spargi capul reflectând în singurătate, ci să fii atent la ceea ce se întâmplă în jurul tău.
- Cine e puternic nu rezistă să nu te facă să simți această putere.
- Inteligența afișată e orgoliul prostului.”
- Dacă n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea noastră.
- Reflexia lui Hamlet despre moarte: dacă va fi acum, nu va mai fi altădată.
- Poate realitatea e mai ușor de suportat decât imaginația.
- Între oameni superiori, cochetăria și credința femeii frumoase că ar fi irezistibilă, nu ține.
- N-are rost să încerci să dai urii tale o justificare. Ura poate fi și curată, la fel ca iubirea. Las-o așa, fiindcă îți purifică sufletul mai bine dacă o terfelești în acuzații abjecte.
- Sunt lucruri care nu se spun și, dacă am formula totul numai prin cuvinte, valoarea acestora ar scădea.
- În mod ciudat singurătatea cu ea se accentua, dar era senină și dulce.
- Nu trebuie totul consumat într-o singură zi, nici măcar într-o singură viață. Și ce dacă o viață nu se împlinește? Se va împlini alta, după tine. Prin copii…
P.S. Iubito, mă gândesc la tine, ca un borfaș la ceasul unui lord. Genială comparație.
