Nu mai am putere să mă dezamăgesc în oameni. Le-am dat mai multe şanse, dar nu ştiu dacă mai sunt capabilă să suport comportamentul egoist şi lipsit de responsabilitate al persoanelor în care, parcă nu demult, credeam. Nu ştiu dacă este cea mai bună decizie, însă mi-e mult mai uşor atunci cînd mă îndepărtez de unii oameni, astfel nu le dau posibilitatea să mă rănească. Singurătatea e uneori dureroasă, dar cu mult mai plăcută decît dezamăgirea, căci ultima este precum rugina pentru fier. Ea roade, fărîmiţează şi distruge capacitatea inimii de a mai crede în vreun oarecare ins.
