Cînd a crăpat pămîntul și visul meu de astru,
Am părăsit trecutul și cerul cel albastru.
Prin neagra cicatrice spre vidul fără față
Pămîntul îmi înghite și ultima speranță.
Ajuns în altă lume, unde pustiu-i viață
„Mulțumitor”, prezentul mă sfîșie c-o ață.
Atunci cînd sar prin patimi spre dorul mărețieiCad în imensul deșert al josniciei.
Și urc pe suferința bieților păcătoși
Crezînd că umilința-i va face mai duioși.
Și-o scară din schelete m-ajută să obțin
Un loc călduț în tartar* și-un ștreang din pur satin.
*TÁRTAR s. v. iad, infern.
Chiar dacă viața îți dă o lecției sau te pune la o grea încercare, nu sacrifica viața și fericirea altora pentru a ajunge acolo unde-ți dorești. Demnitatea este mai presus de toate!