Tot auzim despre scumpirea tarifului pentru călătoriile interurbane. Cam un leu la km, pentru că altfel „nu iese nici o vîgodî”. Asta e cerinţa transportatorilor auto. Pe de altă parte, avem şi noi, pasagerii, dorinţe fireşti, la care nu ştiu câţi din cei vizaţi ar face faţă. De exemplu:
- Să fie interzis călăritul călătoritul într-un picior.
- Să nu strige unii şoferi la orice cotitură că el „a cumpărat ruta”, aşa că fără „mari pretenţii” de siguranţă sau ordine prin autobuz.
- Să fie interzise hit-urile de la nunţi la volum maxim, astfel încât după o zi de muncă să nu asculţi văicăreli de genul „Şi dacă mor eu cui rămâi” sau alte opere din playlist-ul şoferului.
- Să fie lichidate straturile de praf adunate de-a lungul multor călătorii.
- Să fie spălate geamurile. Cu apă. Or, acestea sunt lăsate în grija ploilor, iar cum la noi plouă rar, ajungi să nu mai vezi lumina zilei prin ele.
- Să fie strict interzis consumul de moivă sau sileotkă şi tot felul de „prăjituri” cu carne şi cartofi.
- Să fie strict interzise competiţile naţionale de scuipat seminţe.
- De şoferi îngrijiţi, numai zic. Omul toată ziua „ îi pi drumuri” şi nu are cum să fie tare curat.
Lista poate fi continuată. Fiecare pasager cu experienţa lui. Şi cu norocul lui zilnic. Pentru că, tare îţi mai dai seama cât de norocos eşti mai ales atunci când călătoreşti prin Moldova cu transport public. Adică cu aftobusul.
