*Oamenii vând, de fapt, iluzii.
*„Vrei nişte iluzii? Am câteva de vânzare, aproape noi. Iluzii atât de romantice, şi toate despre tine. Le vând cu un penny, ar fi nişte suveniruri drăguţe. Iluziile mele dragi, unele cu zâmbet, altele cu lacrimi.”
*A plecat într-o zi. Făra prea mult zgomot.
*Nu-i poți lăsa pe oameni să se apropie de tine prea mult, pentru că odată ce se apropie îți devin dragi, ai vrea să-i ții lângă tine, dar acest lucru nu este posibil. Nu poți reține pe nimeni cu forța, iar reținere devine firească în momentul în care te implici emoțional, chiar dacă ceva din tine îți spune s-o iei mai ușor.
*Dar el…el mi-a perturbat liniștea, fără să mă întrebe dacă aș avea nevoie de acest act de binefacere. A intrat în viața mea fără a bate la ușă, ca un musafir nepoftit, a venit în ospeție, tot așa a și ieșit… simplu fără a creiona măcar iluzia unui rămas bun.
*Niciodată să nu ai așteptări de la oameni, să nu te atașezi prea tare de ei, pentru că această mică fericire pe care ți-o închipui o vei pierde într-o bună zi.
O vei pierde în clipa în care vei înțelege că inima ta ți-a fost furată , și dacă acest catalizator al fericiri iluzorii va pleca…iar el întotdeauna pleacă, fericirea ta va pleca împreună cu el.
*Oare cum o fi zâmbetul?
