Despre ediţia din 2011 a Hai Moldova spuneam asta:

…m-am dus cu cel mai mare, Dragoş, la parcul de lângă Poşta Veche. La 10.20 deacum erau prezente 10 cutii cu echipamente şi 2(!) băietani care le păzeau. Cred că restulentuziasmat al societăţii civile era … mai aproape de “vedete” şi ochiul camerelor. Am luat cu Dragoş echipamente din care am folosit doar mănuşile şi ne-am apucat de treabă.

La Hai Moldova din anul acesta deja am plecat 3 brazi, eu, Dragoş şi Andrieş. Iar dacă se prezentau toţi care au fost anul trecut – eram deja să fim cu 33% mai mulţi. Dar la 10.00 nimeni nu era la locul din anul trecut. Ne-am mişcat în deal la Tipografia Centrală. La 10.20-10-35 nici acolo nu era nimeni. Doar pe o bancă din parcul tipografiei era o shodkă de-a narcomanilor – o duduie cu ochelari de soare, cu spatele la un flăcău care o întrebase “Aista-i”?…

Iar încercarea de a găsi lumea deja în acţiune s-a dovedit o plimbare reuşită cu picii şi o discuţie despre timpul de descompunere a ambalajelor şi pet-urilor. Însoţiţi  de ţipetele celui mai mic, fire sensibilă, că aici pute ca-n veceu la bunica. ;) În final ne-am retras cu tartinele pregătite anterior neatinse.

Acum un fel de concluzii, apărute prin prisma evenimentelor “Hai Moldova” din acest parc, din anul trecut şi curent.

Anul trecut cel puţin s-au adus la timp saci/echipamente. Şi în locuri unde nu avea sens PR-ul şi se putea doar de făcut curăţenie.

Anul acesta evenimentul arată curat ca o acţiune de PR. Vedeţi footerul de la hai.md al cui PR am în vedere. Anul acesta lumea şi-a dovedit că de fapt vrea o “curăţenie” împreună cu un seans de lins, mai aproape de unşii lui Dumnezeu şi unşii obiectivelor. Că ei sunt Dumnezei azi, nu?

Poate unşii la anul să facă mai deştept? Să nu participe. Şi dacă participă – anunţă unde vor fi, iar de fapt se prezintă în alte locuri. Ca să dovedească dorinţa curăţeniei, nu a PR-ului şi a linsului.

Hai Moldova, la lins...imaginea

Sunt mulţi la Hai Moldova. În apropierea conducerii, ce vrei :)

Dirk Shuebel, Vlad Filat, Hai Moldova, la PR!

Dirk Shuebel, Vlad Filat, Hai Moldova! la PR!

[imagini]

0

di di

curatmurdarsrl?d%3DyIl2AUoC8zA curatmurdarsrl?d%3Dqj6IDK7rITs curatmurdarsrl?i%3DcsLQuf4vKtI:MwazAQ5qmNk:-BTjWOF_DHI curatmurdarsrl?i%3DcsLQuf4vKtI:MwazAQ5qmNk:D7DqB2pKExk curatmurdarsrl?d%3DI9og5sOYxJI curatmurdarsrl?i%3DcsLQuf4vKtI:MwazAQ5qmNk:ozPqQDaSF7U csLQuf4vKtI