DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Conflictele sociale în mass-media!
Fiecare societate se confruntă cu acest fenomen inevitabil “conflictul”. Factorii ce contribuie la apariţia conflictului pot fi: diferenţa de vârstă, egoismul, mândria, nerespectarea opiniilor celuilalt, interese diferite, dorinţa de a domina şi multe altele. Conflictele fac parte din viaţa noastră de zi cu zi, indiferent de statutul nostru social sau religios. O problemă majoră care se inregistrează în ultimul timp în societatea noastră este “Abordarea conflictelor de către mass-media, ca un subiect senzaţional”. Fiind a IV putere în stat mass-media are menirea de a educa societatea, şi în special acum când un procent foarte mare de părinţi sunt plecaţi peste hotare, responsabilitatea ei de a educa societatea se dublează. Cu părere de rău trebuie să menţionez că organele de presă pe care le avem la ora actuală nu îşi îndeplinesc pe deplin această datorie, uneori realizând chiar inversul (destrăbălarea). Posturile TV, considerate cele mai bune de majoritatea publicului, transformă tragediile societăţii noastre în ştiri bombă, realizând astfel lecţii de instruire pentru violenţă în familie, furturi prin transport public, fuga minorilor de acasă şi altele. Unde ne îndreptăm? Probabil este întrebarea multor părinţi, care văd impactul negativ al mass-mediei în viaţa copiilor lor. Ca şi viitor jurnalist mă întreb, oare odată cu acumularea experienţei profesionale jurnaliştii uită ce au învăţat la universitate şi practica le este o nouă şcoală? De ce nu au standarde care să le respecte pentru toată viaţa? Viaţa de jurnalist nu este simplă şi necesită o disciplină de armată. Dar nu cred că obstacolele ce pot apărea în realizarea unui material trebuie să devină o povară, care ar duce la realizarea materialelor ce scot în evidenţă lucrurile negative, afectează societatea şi înlătură datoria mass-mediei de a educa. Recent un post de televiziune difuzat în România şi Moldova, într-un buletin de ştiri a relatat un caz dramatic în care un soţ îşi bătea foarte violent soţia, iar un vecin a înregistrat întâmplarea pe un telefon mobil. Leadul(prima frază) a ştirii anunţa că omul îşi bătea soţia regulat şi autorităţile nu puteau întreprinde nimic din cauza că femeia nu depunea plângere împotriva soţului la poliţie. După care au urmat, aproximativ 2 minute, înregistrarea video, unde bărbatul îşi târa soţia de păr, o lovea cu picioarele în spate, în burtă şi chiar în cap. Reportajul mai includea şi câteva secvenţe în care femeia bătută spunea reporterului că nu merge să depună plângere la poliţie, pentru că este soţul ei şi cazul lor este o problemă de familie, şi trebuie rezolvat doar în familia lor. Nu ştiu care a fost scopul autorului acestui reportaj şi ce a urmărit el să transmită publicului cu această ştire, dar cert este că a fost mai mult o lecţie de violenţă pentru bărbaţi, decât de sensibilizare a societăţii şi în special a agresorilor. De ce oare nu a menţionat jurnalistul cu pricina, starea copiilor şi impactul acestor situaţii în viitorul lor? Mai ştii, poate sărmanul bărbat văzânduse la ştiri, îşi amintea că are copii şi se gândea puţin şi la ei. Este foarte rău când nu ne cunoaştem rolul şi locul nostru în societate. Şi îmi este foarte duereros să spun că cele mai multe organe de presă pun accentul pe politică, viaţa destrăbălată a vedetelor şi politicienilor, şi uită astfel de oamenii simpli, care au nevoie nu de educaţie politică sau cum să trăiască o viaţă desfrânată ca a vedetelor, ci de educaţie sănătoasă, de ştiinţă, de frică de Dumnezeu, de dragoste pentru aproapele său. Mass-media care ar trebui să înveţe societatea să iubească, să nu bârfească, singură face aceste lucruri chiar şi prin materialele sociale care vizează omul simplu. Lucrurile ruşinoase care ar trebui ascunse cât mai departe de ochii lumii sunt materiale bombă, pentru prima pagină a ziarelor şi locul I în buletinele de ştiri în audiovizual. Probabil foarte mulţi jurnalişti nu conştientizează statutul pe care îl au în societate fiind a IV putere în stat, şi faptul că este un furnizor de informaţie care trebuie să facă consumatorul să progreseze în toate domeniile vieţii. Înţeleptul Solomon în cartea Proverbelor spune: “Un om priceput în lucrul său, trebuie să stea lângă împăratul“. Oare câţi din jurnaliştii care ne impresionează cu materialele lor bombă merită să stea lângă împăratul? Probabil foarte puţini. Dumnezeu ne-a creat într-un chip minunat pe fiecare din noi. Toţi sunetem diferiţi şi unici. Fiecare din noi are anumite daruri şi abilităţi date de Dumnezeu cu un scop anume. Şi fiecare din noi la judecată va da socoteală pentru orice faptă nesocotită. Pentru că El ne spune: “Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni…“(Coloseni3:23). Orice lucru făcut de mântuială sau la porunca oamenilor, care dăunează altor oameni nevinovaţi este un păcat şi aduce ca consecinţă pedeapsă. Mass-media este un catalizator de informaţie de diferite genuri, care nu întotdeauna este bună pentru cel ce o consumă. Deşi toţi susţin că libertatea presei din punct de vedere financiar şi politic este o absurditate, uite că din punct de vedere a promovării imoralităţii presa nu are nici o îngrădire şi nici o cenzură. Este un fenomen negativ, care promovează pe scară largă imoralitatea. Mass-media are şi ea o parte în rezolvarea problemelor sociale, dar când o va face? Nu putem spune că toată presa a degradat, dar cele mai influente organe de presă cu acoperire naţională se află în această stare groaznică. Nu trebuie să le permitem să ne aducă asemenea informaţie şi nici să trateze tragediile sociale ca subiect de divertisment. Dacă citiţi acest ziar, doresc să ştiţi că scopul lui este de a promova valorile morale, dragoste de familie, dragoste de Dumnezeu, dragoste pentru patrie şi dragoste pentru adevărul care te face Liber, liber în Cristos. Pentru că Dumnezeu ne spune la Filipeni 4:8 “Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească“. Conflictele ne distrug viaţa şi deşi mulţi sociologi susţin că ele sunt necesare şi inevitabile într-o societate, haideţi mai bine să urmăm sfatul lui Dumnezeu de la Filipeni 4:8 şi să trăim frumos, aşa ca să nu ne pară rău mai târziu de viaţă trăită fără rost. Aş vrea să dau acest îndemn frumos, menţionat mai sus în Cuvântul lui Dumnezeu, colegilor mei de breaslă şi părinţilor, care sunt responsabili pentru viitorul ţării şi a întregii omeniri, adică tineretul. Haideţi să trăim în dragoste unul faţă de altul ca să nu spunem şi noi mâine ca şi mulţi bătrâni azi: “Am fost şi noi răi, dar ca voi chiar nu am mai fost”. Fiecare matur trebuie să-şi dea întrebarea, de ce tineretul este atât de needucat? Pentru că nu are cine să-l educe. Noi tinerii avem nevoie de învăţători, care să ne înveţe dragostea, valorile spirituale şi cum să trăim o viaţă frumoasă. Unde sunteţi dragi învăţători, adevăraţi învăţători?