Membrii Organizației municipale Bălți a Partidului Democrat din Moldova au început acțiunile de comemorare a celor căzuți în Marele Război cu o slujbă religioasă și depuneri de flori la Memorialul Victimelor celui de-Al Doilea Război Mondial de pe str. Nicolae Iorga, aflat sub patronajul democraților din „capitala nordului”.

„Da, a fost inițiativa Partidului Democrat, dar să știți că nu am luat și nu am privatizat această bucățică de pămînt. Din contra, este obligația întregului municipiu, a întregii societăți civile să aibă grijă de acest Memorial. De acum încolo, o să avem grijă, tot în așa măsură, ca cei care odihnesc aici să fie cinstiți și pomeniți”, a spus Cecilia Graur, președintele Organizației municipale Bălți a PDM.

Ion Bodrug, membru al Biroului Executiv Politic al PDM, membru al Consiliului Național al PDM, a rostit în fața publicului mesajul Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu. Totodată, Ion Bodrug și-a exprimat gratitudinea față de toți cei care au avut de suferit din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial. „9 Mai este o zi a reflecției, o zi în care fiecare dintre noi ar trebui să se gîndească la cei care au suferit sau au murit în timpul războiului”, a spus Ion Bodrug.

Ulterior, membrii PDM din „capitala nordului” s-au alăturat convoiului din centrul urbei, care a mers la mitingul organizat pe teritoriul Memorialulului din vecinătatea Uzinei „Răut”, unde au depus flori. ♦ HotNews.md