Nu mai pot cu proștii care se dau inteligenți.
Cu slugarnicii care încearcă să placă tuturor.
Cu cei care afișează un aer de euforie tâmpă și recită în stânga și-n dreapta:
„să ne bucurăm de viață”, și o spun cu ferma convingere că au descoperit secretul universului.
Nu mai pot nici cu cei care la telefon dau dovadă de o politețe exagerată, de genu:
„mulțumesc, o zi bună, la revedere, numai bine, sănătate”.
Mă omoară „intelectualii” care vorbesc „românește”.
Mă mai omoară cei care se revoltă stupid împotriva politicienilor/inechității sociale/nedreptății vieții.
Cei care se arată șocați de tot ce se întâmplă în țara asta sunt și ei pe lista mea neagră, deopotrivă cu cei care își „strigă” șocurile pe internet.
Mă enervează șefii care habar n-au de șefie.
Și cei care sar cu sapa la avioane.
Îmi plac oamenii degajați, care se amuză pe seama prostiilor.
Îmi plac cei care știu că „ce e val ca valul trece”.
Eu încă nu pot astfel.
Pe mine încă MĂ ENERVEAZĂ.
