Noul tiraj al DEX, tipărit în februarie anul acesta, conţine o serie de modificări în explicaţiile unor cuvinte, apărute în urma unor sesizări de la o serie de asociaii, înaintate Academiei Române de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

După ce s-a asigurat neutralitatea faţă de noţiunile de “rom” şi “ţigan”, pentru a opri din faşă perpetuarea  ţigănelilor de aceeaşi factură, noul DEX a sărit în ajutorul altor cuvinte ce aveau nevoie de noi înţelesuri: iubire, homosexualitate, sodomie.

Cuvântul “iubire”, era definit ca “sentiment de dragoste faţă de o persoană de sex opus”, ultima precizare – “de sex opus” – a fost considerată discriminatorie şi a fost eliminată în noul tiraj.

“Homosexual”, explicat prin cuvinte ca “înclinaţie patologică” sau “anormală” în varianta tradiţională, este explicat drept “persoană care manifestă atracţie faţă de persoane de acelaşi sex”.
Totodată, la “heterosexualitate” nu se mai face precizarea “personalitate normală”.

Cuvântul “sodomie”, care definea o “relaţie sexuală anormală”, este explicat drept “practicarea coitului anal”, conform Dicţionarului medical.
“Exhibiţionism” nu mai denumeşte o “perversitate sexuală”, ci o “deviaţie a comportamentului sexual”.

Eu zic NO COMENT!!! Vă las pe voi să vă exprimaţi opinia!

Sursa: Jurnal.ro