Paştele BlajinilorDespre sărbătoarea în sine? Nu ştiu, n-am o părere bine cristalizată. Fiindcă se bat cap în cap argumente contradictorii. Este bine că există aşa o zi, m-am mai dus o dată, nu în plus, am mai stat la mormântul tatei. La al bunicăi. Mi-am adus aminte de momente din viaţă. Dacă nu era ziua de azi şi dacă nu eram acolo, poate nu mi le aminteam.

Pe de-o parte. Azi, acolo, înconjurat de verdele crud şi floare de vişin, la “Paştele Blajinilor”, m-am întâlnit cu un nan – un prieten de-al tatălui, pe care îl ţin minte tot atâta timp cât mă ţin minte şi pe mine. Tot acolo, după 5 ani m-am văzut cu Nanu Saşa, nănaşul părinţilor. Că dacă nu era acest “Paşte al Blajinilor”, poate că nici nu mai întâlneam – are peste 80 de ani, mulţi înainte să-i dea Dumnezeu… Tot acolo ne vedem cu Ionel, un maior din Armata Naţională şi, prin cumul, verişor de-al doilea cu mine. Tot acolo îl văd pe un bun prieten de şcoală. Pe acolo m-am văzut cu cumătrul şi picii lui care trebuie să-mi zică nanu. Cu o mătuşa, cu o verişoara. Cu un procuror mare, bun fotbalist, cu care 20 de ani ne-am salutat doar din fugă. O învăţătoare care a lăsat să râdă necontrolat o clasă întreaga când cineva din clasa mea citea franceza cu accent moldovenesc “notre poule dans…” şi un învăţător care acum 26 de ani mă învăţa a tăia în lemn cu lobzikul.

Pe de altă parte. Paştele Blajinilor este perioada când moldovenii, cu un efort supraomenesc, îşi curăţă cimitirele. Scot la o margine coroanele cu flori aprinse, taie săbătăciunile care au crescut în cimitir în ultimele 364 de zile. 364 de zile în care moldovenii noştri nu au mai dat pe la cimitir. Nu au venit ca să ducă o floare la mormântul unui de-al său. Nu au venit să mai stea de vorbă cu acel “al lui”, cu sine, cu memoria. Apoi se adună şi mănâncă. Pe morminte.

Şi în final, eu mă tem de un lucru – dacă la moldoveni ar dispărea Paştele Blajinilor – ei, moldovenii, nu ar mai avea grijă de cimitire şi de memoriile lor. Nici măcar o zi pe an. De asta nu pot avea o părere cristalizată despre această sărbătoare. Nu pot.

——-

imagine de la timpul.md

0

di di

curatmurdarsrl?d%3DyIl2AUoC8zA curatmurdarsrl?d%3Dqj6IDK7rITs curatmurdarsrl?i%3Dr9TD-rMKTR0:a_KGMOYM2gU:-BTjWOF_DHI curatmurdarsrl?i%3Dr9TD-rMKTR0:a_KGMOYM2gU:D7DqB2pKExk curatmurdarsrl?d%3DI9og5sOYxJI curatmurdarsrl?i%3Dr9TD-rMKTR0:a_KGMOYM2gU:ozPqQDaSF7U r9TD-rMKTR0