Oameni buni, iată că de-abia la 2 săptămâni distanţă de la reţinerea, judecarea şi expulzarea mea pentru că celebram Ziua Unirii la Chişinău, intru în sfârşit astăzi în posesia unei copii a sentinţei în baza căreia am fost expulzat. O reproduc în cele ce urmează, cu avertismentul că poate conţine urme de analfabetism şi o doză straşnică de elemente periculoase pentru sănătatea, coerenţa, intelectul dumneavoastră, cât mai ales prejudicii grave şi mutilări aduse celui mai de preţ bun obştesc: LIMBA ROMÂNĂ. Dosarul nr. 4 - l 177 / 08 DECIZIE 27.03.2008 mun. Chişinău Judecătoria Buiucani Instanţa compusă din: Preşedintele şedinţei , judecător G.Moscalciuc Grefier A.Lascov A examinat cauza administrativă în baza art. 174 al. l, 174/6 al.1; 191/1 al.l ,31/1 CCA RM în privinţa lui: Rusii George Vlad , a.n.03.11.1988 născut Romînia, regiunea Braşov, str. Apolo 5 “b” ap. 27 s-a constatat: La data de 27.03.2008 , în privinţa lui Rusu George Vlad de către colaboratorii poliţiei a fost intentată procedură administrativă în baza art.22 al Legii cu privire la MigraţieN 1518-XV din 06.12.2002 , art. 174 al.l, 174/6 al.l; 191/1 al.l , 31/1 CCA RM precum că el: Rusu George Vlad , născut în Romînia, regiunea Braşov, pe data de 27.03.2008 aproximativ pe la orele 11:00 aflîndu-se în Grădin Publică ” Ştefan cel Mare” din Chişinău, îmbrăcat în haine naţionale , înmîna broşuri cu reclamaţii publice persoanelor trecătoare, părînd suspect, după prezentarea ca colaborator de poliţie, a fost stopat şi solicitîndu-I să prezinte actele, persoana s-a identificat ca Rusu George, cetăţean al Romîniei, iar la moment careva acte nu avea. La propunerea de a se deplasa la organul de poliţie, ultimul a refuzat, a început să nu se subordoneze cu rea voinţă colaboratorilor de poliţie şi adresîndu-se cu cuvinte jignitoare. în şedinţa de judecată persoana trasă la răspundere administrativă Rusu George Vlad, fiind asistat de avocat n-a recunoscut vina, declarînd că azi pe data de 27.03.2008 se afla cu doi cunoscuţi în Parcul „Grădina Publică” , fiind în trece a asistat Ia o depunere de flori la bustul lui Mihai Eminescu, cu ocazia aniversării a 90 de ani , de la unirea Basarabiei cu Romînia. Pe parcursul acestui eveniment a primit nişte broşuri de la organizatori. S-a gîndit de a răspunde la acest gest, cu oferirea la rîndul său revistei ortodoxe cu aceiaşi tematică, după ce s-a deplasat cu acea mulţime de oameni pînă la capătul aleii, împărţind dintre timp revistele pe care le avea cu sine. Apoi, adunarea fiind încheiată’şi-a văzut de drum. A constatat că în urma lor veneau 4 agenţi de poliţie, îmbrăcaţi în civil, a căror prezenţă o remarcaseră în rîndul adunării , încă la depunerea de flori. S-au apropiat de ei şi i-au rugat să se legitimeze. Cei doi prieteni cu care el era s-au legitimat. El într-un moment a crezut că a uitat documentele acasă şi le-a spus că nu are documentele la sine şi astfel a fost întrodus într-o maşină de poliţie, care a pornit în direcţia CPs Buiucani. Pe drum şi-a găsit în ghiozdan paşaportul şi 1-a prezentat poliţiştilor. La poliţie n-a fost asistat de avocat .Are viza de intrare de la vama Sculeni din data de 22.03.2008. Nu are înregistrarea şi nu are permis de şedere pe teritoriul R.Moldova, a venit pe o perioadă doar de 7 zile. El a venit la prieteni : Brega Ghenadie şi Cost Vasile, însă nu cunoaşte adresa exactă a acestora. Are şi rude în Chişinău. Cu rudele sale n-a contactat. Nu cunoştea de faptul că urmează a se înregistra în R.Moldova. EI a venit din Romînia cu 450 de bucăţi de reviste ortodoxe, care au fost reţinute în vamă. în Chişinău, o persoană ne cunoscută i-a transmis cîteva sute de broşuri „Credinţa noastră”. Cunoscînd situaţia de la vamă , acea persoană s-a oferit să le multiplice pe cont propriu . Le-a primit pentru a fi distribuite, pentru manifestarea la ziua de azi, la ora 13:00, iniţiată de Grupul de iniţiativă „Sfatul Ţării” şi autorizată de Primărie. Plimbîndu-se prin parc la ora l 1:00 a transmis cetăţenilor trecători - broşuri „Credinţa noastră”. Martorul Sompor Vasile în cadrul şedinţei judiciare a declarat că azi pe data de 27.03.08 se afla în incinta Comisariatului de poliţie Buiucani. Un colaborator al organelor de poliţie I-a invitat să participe în calitate de martor la efectuarea unei acţiuni procesuale. Acţiuni de ridicare a actelor. Cînd a intrat în birou erau prezenţi colaboratorii de poliţie , precum şi d-l Rusu, care stătea în picioare. Intrînd i s-a adus la cunoştinţă că se petrece o acţiune procesuală de ridicare a actelor. I s-a adus la cunoştinţă scopul participării sale. Colaboratorii de poliţie I-au rugat pe G.Rusu să se aşeze şi să nu steie în picioare, Ia ce ultimul a refuzat şi aducea replici în adresa colaboratorilor, spunîndu-le diferite cuvinte. Din ceia ce îşi aminteşte , a reţinut că cuvintele, replicile erau în privinţa colaboratorilor poliţiei, care sunt incompetenţi, nu-şi pot realiza serviciul conform Legii R.Moldova. Colaboratorii organului de poliţie încercau să-i explice lui G.Rusu motivele de reţinere, însă contravenientul prin comportamentul său nu permitea colaboratorilor de poliţie de a duce pînă la capăt discuţiile lor. De asemenea cet.G.Rusu a refuzat de a semna procesele verbale care s-au întocmit şi totodată se adresa către colaboratorii de poliţie cu cuvinte ce-i jignea demnitatea colaboratorului . G.Rusu se eschiva de la întrebările puse de către colaboratorii de poliţie. Se subordona cu rea voinţă. A refuzat atît să răspundă, cît şi să semneze. Prin cuvintele pe care le spunea G.Rusu se ducea la concluzia că se jigneşte competenţa colaboratorilor de poliţie. Martorul Ceban Ion în cadrul şedinţei judiciare a declarat că el a fost chemat ca asistent ,cînd s-au întocmit actul de ridicare a documentului de identitate a lui G.Rusu şi a văzut că paşaportul îi aparţine lui. între timp cînd s-a aflat în birou G.Rusu a fost rugat să se aşeze, la ce el a refuzat. Făcea replici la ceia ce-i spunea, atunci cînd colaboratorii de poliţie doreau să-i explice ceva. Din partea contravenientului au fost replici, însă nu poate să le concretizeze, deoarece nu le ţine minte. Contravenientul a refuzat să semneze actele procedurale . Instanţa de judecată, audiind contravenientul martorii, studiind în cumul totalitatea probelor, conchide că în acţiunile Rusu George Vlad sunt prezente semnele contravenţiei administrative, prevăzute de art. 174 al.l, 174/6 al.l; 191/1 al.l , 31/1 Codul cu privire Ia contravenţiile administrative al R. Moldova şi acţiunile lui sunt corect încadrate în baza acestor articole. Vina ultimului fiind dovedită prin declaraţiile martorilor Ceban Ion şi Sompor Vasile , care au declarat că au fost prezenţi la poliţie cînd se petrece o acţiune procesuală de ridicare a actelor şi au văzut şi au auzit cum George Rusu nu se subordona colaboratorilor de poliţie şi se adresa cu cuvinte jignitoare faţă de ei. Astfel, instanţa de judecată apreciază critic declaraţiile contravenientului Rusu George Vlad , precum că nu este vinovat de cele incriminate, deoarece ele se combat prin probele cercetate în cadrul şedinţei judiciare .Totodată , intenţia contravenientului a fost stabilită în şedinţa de judecată precum că el - G.Rusu , fiind cetăţean al Rornîniei şi aflîndu-se în Grădina Publică ” Ştefan cel Mare” din Chişinău, cu rea voinţă n-a prezentat colaboratorilor de poliţie actele de identitate, astfel ulterior în CP sBuiucani fiind depistate ia el - actele de identitate. La stabilirea pedepsei instanţa de judecată se călăuzeşte de rigorile art.32 CCA RM, aplicînd pedeapsa în limitele stabilite de actul normativ, în strictă conformitate cu stipulările legale, ţinînd cont de caracterul contravenţiei comise, de persoana contravenientului, de gradul de vinovăţie, de starea lui materială a sa, de circumstanţele care agravează şi care atenuează răspunderea. Circumstanţe atenuante prevăzute de art.33 CCA a R.M. nu au fost constatate. Ca circumstanţe agravante prevăzute de art.34 CCA al R.Moldova instanţa consideră continuarea comportării ilicite contrar cerinţelor lucrătorilor poliţiei de a înceta această comportare. Totodată la stabilirea pedepsei instanţa de judecată se călăuzeşte de prevederile art.35 CCA RM, stabilind pedeapsa pentru fiecare contravenţie în parte, iar sancţiunea finală în limitele contravenţiei celei mai grave. Avînd în vedere cele expuse, instanţa de judecată conchide a-l recunoaşte vinovat pe Rusu George Vlad de comiterea contravenţiilor administrative prevăzute de art. 174 al.l, .174/6 al.l; 191/1 al.l , 31/1 Codul cu privire la contravenţiile administrative al R. Moldova şi a-i numi pedeapsă cu aplicarea art.35 CCA R.Moldova sub formă de amendă şi al expulza de pe teritoriul Republicii Moldova. în baza celor expuse, şi conducîndu-se de prevederile art .art. 35, 269 al.lCCA RM, instanţa de j udecată, DISPUNE: A -i aplica cet. Rusu George Vlad sancţiuni administrative: în baza art. 191/1 al.l CCA - amendă în mărime de 50 (cincizeci ) unităţi convenţionale, ce constituie 1000 (o mie) lei. în baza art. 174 al.l CCA - amendă în mărime de 20(douăzeci ) unităţi cînvenţiînale, ce constituie 400(patrusute) lei. în baza art. 174/6 al.l CCA - amendă în mărime de 20(douăzeci ) unităţi cînvenţiînale, ce constituie 400(patrusute) lei. în baza art.35 CCA al R.Moldova a-I aplica definitiv Rusu George Vlad sancţiune administrativă sub formă de amendă în mărime de 50 (cincizeci) unităţi convenţionale, - 1000 (o mie) lei. A-I expulza pe Rusu George Vlad de pe teritoriul Republicii Moldova. Decizia cu drept de atac în Curtea de Apel Chişinău în termen de 10 zile. Preşedinte de şedinţă, judecător Л () G.Moscalciuc IATĂ ŞI O REPLICĂ DURĂ, DAR NECESARĂ, DIN PARTEA MEA: Dacă prostia ar durea, ce mai gemete, vaiete şi răcnete s-ar ridica din gâtlejurile celor chinuiţi de prostie! Biata limbă română, păcat că nu poate să geamă şi ea, la câte maltratări suportă! Textul în sine are o genialitate covârşitoare, încât aproape că nici n-ar mai trebui să îi aduc completări. Şi totuşi, pour l’amour de l’art… Iată ce cred eu despre toată acestă cacealma: redactarea lasă de dorit, deficienţele de limbă, gramatică şi exprimare făcându-mă să mă gândesc serios la cât de norocos eram dacă nu-mi iroseam 12 ani pe băncile şcolii învăţând limba noastră cea română, atât de dulce, de frumoasă şi de sălbatică… Dacă îmi păstram cu demnitate calitatea de analfabeţiv, până acuma puteam să ajung şi eu judecător la Chişinău, în culmea gloriei şi a înfloririi profesionale! Ce rost să mai pierd timpul cu şcoala şi cu toate atitudinile care jignesc inteligenţa şi demnitatea colaboratorilor de prostie?! Dar să lăsăm deoparte aberaţiile de formă ale acestui text şi să ne concentrăm pe aberaţiile sale de fond: I) Ce miracol că eşti, ce întâmplare că sunt! Mă nasc, deci exist… Chiar dacă am aflat doar astăzi că m-am născut în regiunea Braşov pe data de 27 martie 2008 aproximativ în jurul orelor 11… =)) =)) =)) II)Am înţeles şi eu în sfârşit care este justificarea mea existenţială şi înaltul scop pentru care am fost chemat la viaţă: să înmânez trecătorilor broşuri cu reclamaţii publice, părând suspect, după prezentarea ca şi colaborator de poliţie deghizat în haine naţionale! Încep şi eu să pricep de ce domnul I.P. credea că sunt drogat. Pentru că citise probabil textul redactat de Găina Moscovită, şi ce să mai înţeleagă săracul om din tărăşenia asta împestriţată de contravenţii şi contra-invenţii?! III) Haideţi să vă explic eu de fapt care-s drogaţii şi demenţii în Republica Moldova: ca simplu cetăţean, te plimbi pe stradă, de pe stradă ajungi în parc, în parc ce să vezi, lume multă, oameni cu flori în mână, statuia lui Eminescu asaltată de populaţie, printre care şi ceva băieţi în negru paraşutaţi cu treabă, “genii mari şi frunţi tembele” care încă “n-au ajuns să înveţe a muri vreodată”. Combinaţia merită toată atenţia. Te opreşti să savurezi momentul. Se întâmplă că era o mare sărbătoare naţională, şi de obicei la asemenea evenimente ori te îmbraci la sacou şi cravată, ori îţi pui pe tine costumul naţional, după datina strămoşească. Chiar dacă asta unora li se pare suspect şi chiar indecent. Constaţi cu mulţumire că nu eşti singura persoană îmbrăcată indecent, în grupul respectiv găsindu-se încă alţi 5-10 “terorişti” în costume naţionale, fapt care “aduce atingere integrităţii şi siguranţei persoanelor din jur”. Te apuci să faci câteva fotografii cu aceşti terorişti costumaţi atât de provocator, ca să ai cu ce te mândri în faţa istoriei şi a generaţiilor viitoare. Constaţi că teroriştii, după ce că poartă această costumaţie indecentă, mai au şi tupeul să îţi ofere pliante cu grupul de commando care a înfăptuit Unirea de la 27 Martie 1918. A propos, un pliant identic a primit în aceeaşi zi chiar şi preşedintele Băsescu, asta ca să vedeţi până unde poate merge impertinenţa teroriştilor! Aşa ceva este prea de tot, te simţi dator să protestezi: bagi mâna în traistă şi scoţi la înaintare un teanc de “reclamaţii publice”, să le-ajungă teroriştilor cu vârf şi îndesat. Constaţi că reclamaţiile tale publice au mare succes la publicul reclamant de şi mai multe exemplare. Până nici băieţii îmbrăcaţi în negru şi paraşutaţi cu treabă nu se pot abţine şi vin pe rând să le dai şi lor. Apoi te deplasezi în compania colegilor de terorism până la capătul aleii, unde ei se opresc pentru o nouă repriză de fotografii compromiţătoare. După care ei se hotărăsc într-un avânt terorist suprem să meargă pănă la capăt, adică până la cimitirul eroilor. Ţie deocamdată nu-ţi arde de cimitirul eroilor, eşti de-abia terorist începător, deja ai făcut destule victime pentru vârsta ta, un întreg cimitir, ar fi prea de tot! Aşa că te retragi şi îi laşi pe ceilalţi să îşi ducă singuri la îndeplinire planul măreţ. Începi să te plimbi din nou prin parc, în compania altor doit-trei prieteni. Observi la un moment dat că o parte din fan-clubul pe care tocmai ţi-l creaseşi se ţine insistent după tine: e vorba chiar de băieţii în negru paraşutaţi cu treabă. Vin peste tine vreo 4 bucăţi, nici bună ziua, nici Doamne-ajută, nici cum îi cheamă, nici vreo legitimaţie, nici vreo poveste lacrimogenă despre scopul aflării lor pe capul tău, absolut nimic. Nişte civili necunoscuţi, simpatizanţi înflăcăraţi, care se grăbesc foc să treacă direct la fapte, fără alte politeţuri. Mai pe scurt, tu trebuie să le dai lor paşaportul, că dacă nu vor fi obligaţi să te ia pe sus din plină stradă şi să te ducă ei ştiu unde. Ghicind mai mult de unul singur că băieţii s-ar putea să fie “organul legitim de anchetă”, deşi toate aparenţele conduceau la concluzia contrară, te grăbeşti să îţi cauţi paşaportul prin traistă. Dar ia-l de unde nu-i, că după dezordinea din rucsacul tău poftim de mai găseşte ceva la locul lui! Ca să mai tragi de timp, îi rogi pe băieţii în negru să se legitimeze, să spună cu ce scop şi în virtutea cărui temei au dat năvală pe capul tău şi ţi-au ruinat buna-dispoziţie încă de cu dimineaţă, ba chiar le pui în vedere că ai şi tu anumite drepturi pe care ar trebui să ţi le respecte, fără să ai nici cea mai vagă bănuială că acest comportament jignitor ar putea fi interpretat de nişte minţi luminate drept “subordonare cu rea-voinţă”, “refuz de a prezenta actele la control”, “adresare de cuvinte jignitoare”. În tot acest timp continui să răscoleşti prin traistă în căutarea paşaportului, deşi băieţii se grăbeau tare şi te tot înghionteau să te grăbeşti şi tu, măcar din solidaritate, dacă nu şi din convingere. Exasperat de atitudinea lor şi desperat totodată din cauza haosului în care era imposibil să îţi mai găseşti paşaportul, le spui că s-ar putea să ţi-l fi uitat acasă la prietenii tăi. Băieţii atâta şi aşteptau, că te iau pe sus şi te îndeasă într-o maşină, cu tot cu prieteni, şi pe-aici ţi-i drumul. Deşi erai nedumerit cum o simplă plimbare prin parc se putuse transforma pe neaşteptate într-o răpire a ta de către persoane neidentificate, încerci să îţi păstrezi calmul şi, în lipsă de ocupaţie, continui să răscoleşti prin traistă după paşaport. Îl vei găsi în scurt timp la locul lui şi le vei spune băieţilor să tragă pe dreapta, pentru că acuma ai acte de identitate şi nu mai e cazul să fii luat în excursie pe bani publici până la naiba în praznic. Dar ţi-ai găsit să te asculte, când de fapt tu de la început le picaseşi lor cu tronc şi acuma nu mai voiau să-ţi dea drumul nici măcar până la WC. Ajuns la un comisariat suspect, indecent şi insalubru, pe care scria POLIŢIE, deşi în realitate arăta a ghetou fascist şi te gândeai cu teamă pe mâinile cărei grupări extremiste ai încăput, le dai paşaportul, te supui procedurilor de identificare, după care îţi iei bagajul şi ieşi afară, cu gând să pleci în drumul tău, după ce le-ai satisfăcut toate capriciile fanilor tăi nemulţumiţi şi obraznici. Dar, stupoare: “procedura de identificare” se va transforma pe rând în percheziţie filmată, în procedură de ridicare a paşaportului cu martori, într-o excursie la coteţul cu Găina Moscovită, şi până la urmă într-un pelerinaj până la malurile Prutului, care l-ar fi făcut până şi pe marele nostru Vasile Alecsandri să scrie un pastel plin de sensibilitate şi trăire. “E primăvară-afară. / Ce dulce expulzare! / Mai vii tu în Moldova / Când porcul o să zboare.” Pe drum mai afli şi că maestrul Alecsandri mai are şi slăbiciuni tipic umane, ce nu ţin de înaltele sfere ale poeziei: e pasionat de accentul de Ferentari, urmăreşte cu sufletul la gură telenovela românească “Lacrimi de iubire”, face glume pe seama lui Gheorghe Zamfir, fără îndoială drogat şi el ca o oaie, că altfel n-ar mai fi şofer de tir. Maestrul Alecsandri, ca toţi poeţii de factură romantică, suferă de complexul “geniului pustiu”, întâlnit şi la Mihail Eminescovici, şi se supără tare când constată cum ignoranţii din jur îi subestimează virtuţile intelectuale, lui, care cunoaşte în detaliu istoria înfiinţării reţelei Internet, cât şi legenda lui Zorro, dar şi alte lucruri năucitoare pentru oamenii de rând, care nu-l înţeleg şi îl fac să se simtă prost, deşi el nu este nicidecum prost. Această dramă existenţială îl determină uneori pe maestrul Vasile Alecsandri să recurgă la gesturi desperate, cum ar fi expulzarea în masă a unui lot de 80 de cetăţeni români din raionul Rezina. Deşi nu-i place să facă din asta o bravură, maestrul Alecsandri nu refuză nici cetăţeni germani sau americani, deşi satisfacţia lui supremă sunt ţiganii ceia de români fascişti şi europeni. Este un om remarcabil acest Vasile Alecsandi şi cariera lui sclipitoare nu face decât să îţi întărească intima convingere că astfel de oameni au adus prin munca devotată şi abnegaţia lor zilnică Moldova pe înaltele culmi ale gloriei sale actuale. IV)Dar să revenim cu picioarele pe pământ. În fulminantul text al hotărârii de judecată, Găina Moscovită face trimitere la comportarea mea de pe parcursul procedurii de ridicare a paşaportului. Din umila mea experienţă, nu cred că este o crimă să refuz politicos să stau pe scaun, şi nici nu cred că asta ar trebui să îi jignească pe vajnicii băieţi în negru. Pur şi simplu mă simt mai bine în picioare. Dacă vreţi, e o chestiune de verticalitate. Totodată, nu este o crimă să îmi exprim, ÎNTR-UN LIMBAJ DECENT ŞI LITERAR, (atât de literar încât cei doi martori aduşi la repezeală nici nu aveau capacitatea intelectuală să îl reproducă ulterior în faţa instanţei, pentru că nu-l înţelegeau) opiniile cu privire la băieţii în negru: datoria lor supremă este aceea să garanteze respectarea drepturilor cetăţenilor, iar nu să le calce în picioare. Eu nu am pomenit în nici un caz epitetul de “incompetenţi” la adresa lor, dar dacă ei se simţeau cu musca pe căciulă nu e vina mea. Şi aveau de ce să se simtă: erau în civil, nu prezentau legitimaţii, nu îşi dădeau numele, nu îmi spuneau pentru ce sunt reţinut şi nu invocau texte legislative care să mă incrimineze. După cum aveam să remarc, toată această mascaradă regizată nu era decât teatru ieftin, atâta vreme cât oamenii aceia nu făceau dovada că sunt poliţişti, prin legitimaţii doveditoare. Puteam şi eu, cu acelaşi succes, să mă îmbrac în negru, să ies pe stradă la vânătoare de oameni suspecţi, să mă iau de primul venit, să-l salt într-o maşină şi să-l duc la naiba-n praznic. Ca să faci aşa ceva nu trebuie să fii poliţist, trebuie să fii tupeist, atâta tot. Nu înţeleg deci de ce nişte opinii nevinovate, dar justificate, au putut să îi zdruncine atât de tare pe oamenii ăştia, încât să considere că eu am avut un limbaj indecent şi jignitor şi că am adus prin el atingere demnităţii lor umane. Cât despre nesupunerea cu rea-voinţă la ancheta autorităţilor legitime, trecând peste faptul că un om simplu, în civil şi fără legitimaţie nu poate reprezenta o AUTORITATE LEGITIMĂ, vreau să menţionez că eu am răspuns conştiincios la întrebările lor, atâta doar că am refuzat să scriu declaraţii după dictare şi să semnez hârtii pe care nu le citisem, fără să am alături un avocat. Am solicitat să dau telefon la cineva care putea să îmi facă rost de avocat, însă nu mi s-a dat voie. Dacă mi s-ar fi respectat drepturile, aş fi respectat la rândul meu procedura şi obligaţiile pe care le am faţă de, nu-i aşa, “autorităţile legitime”. FOARTE IMPORTANT ESTE FAPTUL CĂ EU AM MOTIVAT REFUZUL DE A SEMNA ORICE DOCUMENT PRIN FAPTUL CĂ NU MI S-AU ADUS LA CUNOŞTINŢĂ ACUZAŢIILE ŞI TEXTELE LEGISLATIVE ÎN TEMEIUL CĂRORA ERAM REŢINUT. Numai în faţa refuzului meu de a semna hârtiile respective şi datorită insistenţei mele de a cunoaşte pentru ce sunt reţinut, aşa-zişii colaboratori de poliţie mi-au adus un cod de procedură administrativă, indicându-mi să citesc singur nişte articole din cuprinsul acelei broşuri. Iar asta contrazice în totalitate declaraţia mincinoasă a martorilor, care susţin că de fapt colaboratorii de poliţie încercau din răsputeri să îmi explice motivele reţinerii mele, numai că eu nu le dădeam voie, prin “comportamentul meu de nesupunere cu rea-voinţă şi prin cuvintele mele jignitoare”. V)Cât despre martorii aduşi, săracii băieţi erau atâta de speriaţi, se citea în ochii lor desperarea, cred că ar fi fost gata să declare orice şi să semneze tot, numai să fie lăsaţi în pace. Erau oameni simpli, ca să nu spun mai mult. De-abia îmi înţelegeau vocabularul civilizat şi literar. Lor li se părea că sunt îmbrăcat indecent şi că un om normal nu umblă aşa pe stradă, în costum naţional. Totodată, erau consternaţi de faptul că eu nu plecam ca ei capul la tot ce mi se dicta de sus pe cale abuzivă, ei văzând în treaba asta o atitudine sfidătoare a mea faţă de organele legitime. Cred că nici nu le-a trecut prin minte să cerceteze întâi cât de legitime erau organele. La judecătorie, cei doi martori erau vizibil traumatizaţi de situaţia în care erau puşi poate fără voia lor, aveau emoţii şi de-abia dacă reuşeau să scoată ceva coerent pe gură. În orice caz, aveau dificultăţi de exprimare, nu puteau reproduce cuvintele mele adresate la comisariat băieţilor în negru, şi stăteau foarte prost cu memoria. Binevoitoare, judecătoarea îi ajuta câteodată să îşi exprime ideile, de aşa natură încât să corespundă scopului final: expulzarea mea, de care fusesem înştiinţat încă dinainte de a intra în proces. Avocatul primit din oficiu punea şi el întrebări şi avea o atitudine care trăda că scopurile lui nu erau deloc apărarea intereselor mele. Ce este cel mai interesant e că am adresat şi eu întrebări martorilor. Unul dintre ei chiar A RECUNOSCUT CĂ, DEŞI NU SEMNAM NIMIC, M-AM SUPUS INTEROGATORIULUI POLIŢIŞTILOR. A mai recunoscut şi că LIMBAJUL MEU NU ERA UNUL INJURIOS, CHIAR DACĂ ERA UNUL INCOMOD PRIN CONŢINUT, IAR NU PRIN FORMULARE. Apoi, în final eu am atras atenţia explicit asupra faptului că, la momentul reţinerii mele după depunerea de flori din parc, EU NICIDECUM NU AM REFUZAT SĂ PREZINT ACTELE LA VERIFICARE, ci din contră m-am apucat să le caut prin rucsac cu conştiinciozitate, însă am fost împiedicat de la aceasta de comportamentul poliţiştilor, care se grăbeau să mă ridice cu forţa şi să mă ducă la comisariat. În nici un caz eu nu mi-am ascuns actele de la control, ba mai mult, peste câteva minute, găsindu-mi în sfârşit paşaportul, singur l-am prezentat poliţiştilor, încă dinainte de a ajunge la comisariat, câtă vreme încă eram în maşina poliţiei. Le-am permis să îmi reţină documentul pentru verificare, deşi pe coperta paşaportului scrie clar că sunt obligat să nu las persoane neidentificate să îmi ia paşaportul. Bineînţeles că s-a avut grijă ca aceste “amănunte” incomode să nu fie trecute în textul hotărârii judecătoreşti. VI)Mie nu mi s-a solicitat să semnez stenograma celor susţinute în faţa instanţei, deşi martorilor li s-a cerut acest lucru în ceea ce priveşte declaraţiile lor. Eu nu am avut acces la dosarul meu. Nu am primit o copie a hotărârii judecătoreşti, deşi poliţiştii au luat imediat hotărârea din mâna judecătoarei şi au modificat-o de aşa natură încât pe ea să scrie “definitivă” şi să nu mai apară faptul că aveam drept de recurs în termen de 10 zile. După care am fost luat pe sus şi dus la frontieră de către poliţişti într-o maşină neinscripţionată, condusă de către domnul maior SIS Ioan Poiată, despre care nu am avut plăcerea să vă povestesc încă în acest comentariu. Nu mi s-a dat voie să dau un telefon, să contactez Ambasada României, nu am fost lăsat să îmi iau măcar bagajele de la prietenii care mă găzduiseră, am fost ţinut toată ziua flămând şi într-o stare de extenuare şi de stress accentuată. Am solicitat măcar să fiu expulzat pe la Sculeni, ca să pot să îmi recuperez cele 450 de reviste confiscate, dar nu mi s-a dat voie. După ce că nu aveam dreptul la o copie după decizia judecătorească, poliţiştii mi-au confiscat prin forţă, imobilizându-mă cu brutalitate, o agendă în care îmi notasem de mână toate amănuntele pe care putusem să le conştientizez în legătură cu reţinerea mea. Acea agendă conţinea singurele mele referinţe cu privire la cazul expulzării mele. La vama Leuşeni, am fost expulzat în baza unei decizii la care aveam drept de recurs timp de 10 zile, fără să mi se permită să mă prevalez de acest drept. Pe paşaport mi s-a aplicat o ştampilă cu menţiunea “EXPULZAT 5 ANI”, deşi decizia judecătorească nu prevedea sancţiunea de interzicere a accesului pe teritoriul Moldovei, care a fost adăugată tocmai pentru a mi se înlătura orice posibilitate de a reveni să contest în instanţele din Republica Moldova cele întâmplate şi pentru a mi se îngrădi libertatea de a mai participa la vreo manifestaţie culturală paşnică desfăşurată la Chişinău în prezent şi pe viitor. Am fost urcat cu forţa într-un microbuz care transporta persoane dincolo de Prut. Am părăsit Moldova fără alte haine decât costumul naţional şi fără alte bagaje decât un sac de reviste. La 10 ore după reţinerea mea am putut în sfârşit să dau un telefon şi să primesc de mâncare, lucru care mi-a fost facilitat în vama Albiţa de către autorităţile române. A doua zi la orele 12 am ajuns la Braşov, la 25 de ore distanţă de la reţinerea mea ca-n codru de la o depunere de flori de pe aleile parcului central din Chişinău. Am rămas cu regretul că în ziua de 27 Martie 2008 în mod intenţionat şi abuziv am fost împiedicat să particip la sărbătorirea celor 90 de ani de la Unire. Însă, mai presus de toate, am păstrat în inima mea trăirea oamenilor obişnuiţi şi „obijduiţi”, victime la rândul lor ale acestui regim, şi amintirea basarabenilor care plângeau ascultându-mă vorbind şi care m-au copleşit cu sensibilitatea, căldura şi dragostea lor. Am venit de la capătul lumii tocmai ca să pot să petrec câteva clipe de curaj alături de ei, şi niciodată nu voi regreta preţul pe care a trebuit să îl plătesc pentru asta. Îi voi purta în suflet mereu, cu povestea lor, care este şi a mea, cu suferinţa lor, pe care am îndurat-o la rându-mi, dar mai cu seamă cu Basarabia lor, care este şi casa mea. Cred că aceasta a fost cea mai mare jignire pe care am adus-o poliţiştilor de la Buiucani: că le spuneam că ei sunt fraţii mei de sânge, că toţi moldovenii sunt români, de mii de ori mai români ca mine, şi că nu vreau să mă duc “acasă”, pentru că Basarabia este casa mea.