Politicul moldovenesc nu s-a aşteptat la o asemenea turnură în problema adoptării legii anti-discriminare. Pe cât de sonor şi categoric este tonul opozanţilor acestei legi printre actorii sociali din ţară, pe atât de reacţionară se pare a fi diaspora moldovenească din Occident. Este prea devreme să spunem că e vorba de o tendinţă, dar apelurile moldovenilor din Italia şi în special din Franţa către clasa politică de la Chişinău denotă oricum o maturizare politică a moldovenilor de peste hotare, şi o tentativă a-şi asuma responsabilităţi civice la distanţă.

Diaspora şi promisiunea electorală a Alianţei

Semnalul tras în privinţa legii anti-discriminare nu este prima manifestare a diasporei, aceasta fiind extrem de activă şi implicată în campaniile electorale din 2009-2010. Atunci multe asociaţii de moldoveni din Spania, Italia şi alte ţări europene au sprijinit partidele din AIE-1 şi AIE-2. Singura condiţie solicitată în schimbul partizanatului politic anti-PCRM a fost menţinerea ţării pe cursul integrării europene. Această condiţie este reiterată şi în cazul legii anti-discriminare, dar demersul este concretizat şi centrat strict pe obţinerea unui regim liberalizat de vize pentru emigranţii moldoveni stabiliţi în diverse colţuri ale Europei. Diaspora nu cere nimic mai mult decât îndeplinirea  promisiunii electorale făcute fără nicio rezervă de liderii Alianţei pentru Integrare Europeană, la începutul mandatului.

Se pare că poziţia diasporei vine în ajutorul lui Filat, care singuratic promovează în spaţiul public o lege refuzată de proprii parteneri de coaliţie şi atacată de biserică şi acoliţii acesteia din interiorul societăţii civile şi din rândul formaţiunilor politice de stâng, cu referinţă la socialişti şi comunişti etc. Cu toate acestea, nicio diasporă nu i-a luat apărare premierului, ci din contra îşi îndreaptă toată critica asupra întregii Alianţe, de unitatea căreia de fapt depinde aprobarea legii date, considerată o precondiţie obligatorie pentru a progresa în dialogul privind liberalizarea vizelor. În fond, prin atitudinea sa, diaspora completează şi acordă sprijinul de care are nevoie opinia publică din ţară, ezitantă şi conservativă, care este divizată asimetric, între cei ghidaţi de biserică sau care se opun legii din motive moral-etice familiale, şi cei mai puţin numeroşi adunaţi în jurul unor nume notorii din cadrul societăţii civile.

Diaspora se vrea auzită şi cheama la responsabilitate

Pentru prima dată în istoria ţării, moldovenii de peste hotare demonstrează că se angajează mai activ decât cetăţenii aflaţi în ţară întru promovarea unor reforme concrete, de care depinde aprofundarea relaţiilor cu UE, prin intensificarea circulaţiei persoanelor între RM şi statele europene, dar şi invers. De asemenea, diaspora se arată capabilă să critice frontal guvernarea fără a fi cumva controlată sau dependentă de aceasta, totodată, afişând slăbiciunile statului şi a populaţiei în materie de remitenţe. Vehiculând cu rolul său în pomparea resurselor financiare pentru bugetul naţional, moldovenii din Occident formulează în premieră pretenţii. Acesta se impune în calitate de factor de sensibilizare la scară naţională a opiniei publice, alcătuită din aceeaşi armată de consumatori de remitenţe şi di  alte categorii aflate în interdependenţă directă cu fluxul banilor transferaţi din străinătate.

Rolul civilizator al diasporei ?

Datorită contradicţiilor vizavi de respectiva lege, diaspora moldovenească din Europa, cel puţin o parte din aceasta, se cristalizează în calitate de factor stabilizator, constructiv şi civilizator pentru ţara de origine. Adiţional, aceasta pune presiune şi semnalează reticenţa aşa-numitelor partide “pro-europene”, avertizându-le public pentru ipocrozia politică şi eventualul eşec de integrare europeană a ţării.

Dacă cineva nu va interveni folosind diaspora moldovenească mult mai conservativă din Rusia, sau alte comunităţi mai tradiţionaliste din vecinătatea ţării, atunci vom putea observa o schimbare de atitudine în rândul liberalilor şi liberal-democraţilor, care nu vor putea ignora alegătorul din străinătate. Democraţii vor rămâne cel mai degrabă pe poziţiile lor derivate din loialitate faţă de biserică, deoarece se bazează preponderent pe alegătorul din ţară, spre deosebire de PL şi PLDM, care au depus eforturi substanţiale pentru a cuceri votul moldovenilor plecaţi.

Indiferent de faptul că vocea emigranţilor moldoveni pare să se amplifice, ponderea lor reală va fi luată în calcul de factorii de decizie de la Chişinău, atunci când diaspora va putea să influenţeze şi să motiveze cetăţenii din ţară la acţiuni civice de amploare. Acum însă diaspora   este departe de a vorbi într-o voce cu cei de acasă, care ignoră subiectul legii anti-discriminare, fie se află pe baricade şi vor anihilarea iniţiativei legislative sau eliminarea referinţei despre minorităţile sexuale.

Cu toate acestea, diaspora poate reproşa multe lucruri celor de acasă, având în vedere că injeactează remitenţe în economia naţională, salvându-şi familiile, iar indirect şi ţara. Dar, pentru a fi un partener puternic în dialogul cu autorităţile moldoveneşti, diaspora trebuie să se coaguleze şi să vorbească în unison, fără să le pese de simpatiile individuale faţă de forţele politice aflate la cârma statului. Aceasta trebuie să-şi dezvolte capacităţi de lobby şi advocacy bine coordonate, criticând dur orice guvernare, chiar şi cea prezentă care a preluat conducerea ţării inclusiv graţie votului din străinătate. În acest scop, emigranţii moldoveni pot şi trebuie să antreneze vocile consumatorilor direcţi de remitenţe – familiile şi rudele.


Filed under: AIE-2, Alegeri generale 2011 (Chișinău), Homofobia, Homofobia si politica in RM, Legea anti-disciminare, Vlad FILAT