Vreau să fac o precizare din start: nu sunt comunist, îi urăsc pe comunişti - e o ură patologică - dar parcă m-aş înscrie în PCRM. Iar dacă nu m-ar primi în partid, tot aş merge la protestele lor ca să scandez împotriva AIE, împotriva politicii de debilizare naţională, de distrugere economică a ţărişoarei. Este teribil de grav, însă Moldovioara se află astăzi pe un drum greşit. Un drum, care nu duce în Europa, dar în Africa, undeva între Congo şi Burkina Faso.
-
Puteţi să vă supăraţi pe ceea ce scriu, dar nu pot înghiţi uşor vestea că Guvernul le-a făcut înalţilor funcţionari un frumos cadou înainte de Paşte: le-a mărit salariile. De fapt, ei şi-au majorat lefurile lor, tot lor şi numai lor. Chestia respectivă mă deranjează rău, rău, rău de tot. Da, conştientizez că salariul de 15 mii de lei nu este un capăt de ţară. Da, un preşedinte trebuie să fie plătit decent. Numai că furia ce-mi fierbe în suflet îmi şopteşte bolborosind că trebuiau să-şi majoreze salariile odată cu salariile medicilor, profesorilor, poliţiştilor, pensionarilor şi a sărmanilor moldoveni de rând.
-
Dacă ar fi după mine, preşedintele, premierul, deputaţii de rând ar avea salariul cât pensia bunicului meu, 890 de lei moldoveneşti. Adică nici 60 de euro. Na, nene, trăieşte cu 60 de euro. Pardon, supravieţuieşte cu aceşti bani. Aha, vreţi salariu mai mare? Veţi primi mai mulţi bani doar atunci când veţi găsi o modalitate prin care şi săracii pensionari să aibă mai mulţi bani în casă. Simplu, după muncă şi răsplată, nu după furat şi avere. Dar să nu fim naivi, este clar că politicienii vor la putere nu neapărat pentru salariile primite pe card lună de lună, cu precizie nemţească. Ei caută un loc călduţ de unde să-şi vadă afacerile crescând, un loc care le va permite să “prihvatizeze” ceea ce rămâne încă în aşa-zisa avere a statului. Bun, atunci de ce să-şi crească lefurile, mă veţi întreba? Simplu, pentru că pot!
-
Ştiţi că sunt jurnalist, reporter la un post important de televiziune din şi în România. Adică muncesc şi trăiesc aici, în Bucureşti. În virtutea activităţii mele profesionale îmi permit să observ detaşat, dar implicat şi supărat ce se întâmplă pe cele două maluri de Prut. Chiar astăzi am făcut o ştire, o vedeţi mai jos, despre nişte sporuri salariale pe care ministerul Transporturilor binevoieşte să le dea unor angajaţi. Nimeni nu zice să nu le dea. Să le dea, dar să nu-i discrimineze pe ceilalţi. De ce unii să aibă salarii de peste o mie de euro, iar alţii, deşi muncesc la fel de mult şi au la fel de multe responsabilităţi, să fie neglijaţi de Guvern? Ei bine, ce au făcut românii când au auzit asta? Câţiva au venit în portul Constanţa, au protestat zgomotos, au dat cu chefir în nişte “nacialnici”. Este adevărat, se adunaseră mai multe probleme, dar creşterea sporurilor le-a dat apă la moară. Pe de altă parte, ce a făcut presa din România? A tocat subiectul mărunt, mărunt, au fost invitaţi sindicalişti să expună punctele de vedere ale angajaţilor din alte domenii, nu doar transporturi, au fost chemaţi economiştii să explice nişte cifre seci pe înţelesul tuturor.
-
Ce au făcut moldovenii după majorarea salariilor înalţilor funcţionari? Au oftat din greu, şi-au mai aranjat un pic hamul pe cârcă şi s-au pus să tragă în continuare la căruţa ţării. Ce au făcut jurnaliştii din Moldova? Au dat mai toţi câte o ştire despre creşterea salarială, iar acum analiştii lu’ peşte dezbat chestii neimportante, gen federalizarea ori analizează cu seriozitate disputele stimabililor politicieni din Parlament despre… ouă. Iată de ce îi plătiţi pe politicieni, dragi moldoveni. Iată de ce le-au crescut salariile. Pentru că circul este acum mai vioi, scandalul mai ţigănesc. Trăiască politicienii moldoveni, primii de la Traian şi Decebal încoace, care au inventat o chestie unică în manipularea maselor: circ fără pâine. Tăcere absolută, dragi moldoveni, să nu vă implicaţi, să nu vă pese de salariile politicienilor! Pe ei îi doare în cot de voi, voi de ce i-aţi băga în seamă? Ia, băi, ce au mai zis la Dom Dva?!
-