Nu pot dormi cu lumina aprinsă (decât zbuciumat, cu plăsmuiri feroce năvălind în preconștient). Nu-mi convine ca partenerul de conversație să schimbe brusc (laș) subiectul, în plină fervoare a argumentației mele. Am nevoie de draperii groase la ferestre. Nu mă grăbesc să răspund la telefonul mobil, dacă mă aflu în miezul unei discuții cu altă persoană. Nu răspund la telefon în timp ce frizerița mă tunde, nu-mi permit să o întrerup (cu toate că ea nu ezită să schimbe o vorbă, câte un pic, cu fiecare membru al familiei, uitând apoi unde a rămas, de care parte a capului meu). Nu răspund nici când sunt într-o bancă, așteptându-mi rândul. Nu e nimic atât de urgent! De-aș fi șofer, nu aș răspunde la mobil conducând, intrând într-un sens giratoriu - cum fac atâția, și anume: ținând chinuit telefonul cu mâna stângă, inexplicabil, la urechea dreaptă (și invers). Nici măcar la semafor. Să sune! Nu suport ticăitul ceasului în minutele de dinaintea venirii somnului, hainele largi sau părul meu când e dezordonat, în creștere...