Mă vînează o amintire încă de prin clasa a 4-a. Era o după-amiază de primăvară iar eu îmi scuipam sufletul de ciudă pentru că trebuia să stau la ore. Tipul de lecţie plictisitoare , plictiseală care te face să te întrebi cît de elastică e rigla din lemn sau cît de mult poţi împinge scaunul colegului din faţa ta fără ca el să-şi dea seama. Eram pus pe lucruri mari, se ştie, dar Hodoronc – tronc  năpasta: hai ,Dan, citeşte povestirea la limba română.

Iar povestirea a fost , cel puţin curioasă. Se făcea că doi oameni mergeau pe un drum, şi cînd colo , doi saci: unul cu înţelepciune şi celălalt cu bani, fireşte. Unul alege sacul cu taleri celălalt pe cel cu neuroni şi duşi au fost. Ar fi fost bine de s-ar fi oprit aici doamna profesoară. Dar , ‘mneaei în spirit socialist(ca să nu-i zicem comunist) ne aruncă momeala:

-Ia spuneţi copii, voi ce aţi fi ales?

Sfinte sisoe şi trei hristoşi. Eram sigur că vrea să-i răspund că era cu mult(de la o poştă şi-un oficiu poştal vizibil) mai bine dacă alegeam sacul cu înţelepciune. Nu eram sigur însă de ce, pentru că fiecare celulă din mine îmi ţipa că se cuvine să iau aurul, lucru pe care l-aş şi fi făcut dacă aş fi fost pus în faţa sacilor cu pricina.  Dar pur teoretic îi puteam da profesoarei răspunsul nobil pe care-l aştepta.

-Sacul cu înţelepciune , strig eu.

-Corect. Dar de ce?

Hopa, iar nu-mi dă pace. De ce?  Dar am răspuns corect, deci am descifrat-o bine.Imparţială profesoara, n-ai ce spune, dar nu-i timp de pierdut că aşteaptă alt răspuns. De ce sacul cu înţelepciune?

Şi deşi toată lumea gîndea la unison că banii poate nu aduc fericirea, dar cu siguranţă o întreţin fiecare încerca să justifice sacul cu înţelepciune drept cea mai bună alegere. Şi au justificat-o, talmeş-balmeş, că dacă iei înţelepciunea nu mori , că dacă iei banii rămîii prost, mă rog , lucruri care pot face o profesoară de limbă română să-şi valideze propriul eu fără a se gîndi prea mult la propriul…

salariu.

Dar nu ne-a convins pe nici unul. Şi am pierdut cu toţii morala poveştii, mai ales doamna profesoară . Iar morala nu era aceea că înţelepciunea era mai necesară decît banii. Viaţa ne demonstrează exact opusul. Morala era că înţelepciunea , adică inteligenţa în forma ei populară , pe lîngă satisfacţiile pe care le aduce te ajută să cîştigi bani, mai mulţi decît ai fi găsit în sac. Altfel zis, banii luaţi se terminau mai devreme sau mai tîrziu  pe cînd intelectul te-ar fi ajutat să cîştigi mai mult decît ţi-ai fi dorit.

Fireşte , după cum afirmă unii contemporani, ca să ne umplem buzunarele, trebuie să ne golim sufletele dar efectul acesta de cauză-efect e bine cunoscut de la descoperirea gravitaţiei încoace iar alegerea pe care o facem între bani şi cunoştinţe nu trebuie dramatizată cu aer filosofic în ton. Este un lucru notoriu şi fiecare decide. Unii le obţin pe ambele, alţii doar una, ultimii, nimic.

Cu alte cuvinte textul, al cărui titlu nu-l ţin minte , ar fi putut sugera superioritatea vieţii sfîntului(singurul care nu munceşte pentru bani) faţă de cea de bancher. Dar aşa cum toată lumea cîştigă bani mai mulţi sau mai puţini, morala poveştii mi se pare contradictorie convingerilor cotidiene ale omului de rînd a cărui poftă de mici ,bere şi pulpe de găină prăjite o depăşeşte pe cea de cultură de cîteva ori.

Cîtă luciditate, atîta suferinţă , spunea un filosof al secolului trecut.Eu cred că inteligenţa trebuie să conlucreze fructuos cu deţinătorul său pentru a-l asigura şi financiar.

-Aşadar, de ce sacul cu înţelepciune?

-Nu ştiu.Ştiu că nu ştiu nimic şi nici măcar asta nu ştiu.

-Poftim?

-Aşa a zis cel mai mare înţelept al istoriei.

Aşa se discuta la noi , în clasa a 4-a.