Voi, cei ce mă priviţi cu nerăbdare! Acei umili, de suflet părăsiţi!
Vă-nştiinţez că sunt aproape de cedareSunt ca şi cei ce simt că-s nedoriţi.
Cînd mă îndrept spre tineGîndurile-mi sunt osîndite la pribegie.Înţeleg că inima-ţi nu-mi aparţine,Atunci transform totul în elegie.
Mă faci să simt că-mi fuge răsuflarea,Mă pierd în părul tău şi negreşit,Eu te visez chiar şi atuncea cînd uitareaSe întrupează-n trupul buimăcit.
Amară clipă mi-a lăsat privirea.
Model de fericire şi de dor
O singură suflare-i amintirea,
Te las cu bine, deşi te ador.
