Caracterul blând și tolerant al președintelui nou ales a dispărut îndată după ce Nicolae Timofti a preluat președinția. Numeroasele angajamente asumate față de populație, partidele politice care l-au instalat la putere și partenerii externi, care au urgentat legitimizarea lui, în pofida reclamațiilor comuniste despre uzurparea puterii de stat de către AIE-2.

Presiunea este atât de mare că Timofti a preferat să revină repede la retorica și comportamentul tipic unui judecător, care până acum l-a ajutat să stea la distanță de mass-media și opinia publică, pe de altă parte. De fire retras, ca urmare a profesiei îndelungate de judecător, Timofti a fost răpus de emoții în clipa când deputații AIE, Godea și grupul lui Dodon, l-au votat unanim. La fel, și-a demascat grăuntele de timiditate când a citit jurământul, pe un ton incoerent și cu o voce timidă, dar oricum cu o privire încrezătoare că intră benevol în politica mare.

Presa care a încercat să-l susțină din start pe judecător, înțelegând că acesta este salvarea într-o situație de criză, când societatea este radicalizată și totodată isterizată de comuniștii, transformați în opoziție de stradă. Instituțiile media au fost tolerante cu el, deși putea să-i îngreuneze traseul spre președinție. Totodată, presa care se află în afara ogrăzii politice, a fost ezitantă, iar cea de partid, din contra, i-a lustruit asiduu imaginea. Dar, toate iluziile despre blândul și receptivul Timofti, pretins în faza dinainte de învestire, s-au evaporat chiar în timpul învestirii, când presa a fost pusă “în țarc”. Cică din motive de securitate, organzatorii au decis să-l țină pe Timofti departe de ochiul presei, deși anume grație mass-media s-a reușit legitimizarea noului președinte în rândul cetățenilor dezămăgiți grav de clasa politică, instituțiile de stat și actuala guvernare.

A două fază dură pentru mass-media de la Chișinău a fost când șeful statului a refuzat într-un ton neprietenos să răspundă la întrebările jurnaliștilor, care în mod justificat tind să elucideze aspecte despre activitatea și viața persoanei, care are un rol politic mesianic în actuala conjunctură. Însă aceștia s-au lovit de un perete de neînțelegere a acestei necesități de a satisface curiozitatea publicului, care timp de trei ani a vizionat două interimate și nenumărate eșuări de alegere a președintelui.

Chiar dacă Timofti se pare a fi slab de îngeri, acomodat cu rolul de judecător tăcut și inaccesibil pentru microfoane și camere de luat de vederi, după 23 martie el pășește ca un președinte. Noua funcție nu îi permite să fie solitar și nepăsător, deoarece este una publică care prevede contactul cu mesagerii. Deschiderea față de media îi poate consolida sprijinul populației, pe care el aparent a încercat să o cucerească prin mesaje conciliante transmise tot prin intermediul ziarelor și știrilor.

Totodată, gafele de comunicare cu mass-media pot fi calificate ca și elemente ale unei tactici personale de adaptare la un mediu plin de populism și vedetism politic. Probabil, Timofti intenționează să se detașeze de imaginea negativă concrescută cu numele liderilor AIE, care trei ani  la rând au preferat mai mult să apară pe ecranele televizoarelor decât să dea explicații oamenilor în teritoriu sau să rezolve în mod practic numeroasele probleme. Cât de mult nu ar dori Timofti să-și contureze o conduită proprie, distinctă de cea caracteristică guvernanților și opoziției populiste, el trebuie să realizeze că anume presa îl poate ajuta să desființeze tradițiile vedetismului politic instaurate din 2009 încoace de către Ghimpu, Filat și Lupu.


Filed under: Alegeri prezidentiale, Mass-media în Moldova, Nicolae Timofti