1 before 22

Acum, aici, la aproape 22 nu am de gînd să fac retrospective. Nu pot, nu vreau, nu mă lasă primvara asta să privesc în urmă. A fost. Suficient. Și am crescut. Doamne! Cu cît am crescut! Am înțeles că trebuie să fiu recunoscătoare tuturor celora care au păși în viața mea pentru că au lăsat urme colorate acolo. Pentru fiecare persoană care a bucurat, încîntat, decepționat, rănit, lovit și mîngăiat anul acesta. Dragilor, atunci cînd pe la după 35 o să fiu o tanti spirituală cu aer misterios și riduri de la analize-sinteze (eu așa mă văd atunci ) datorită vouă o să fiu. Și datorită mie. Și mai ales datorită părinților care au hotărît că vreau un boț de copil nou-nouț și care a apărut, hmm, cu aproape 22 de ani în urmă. Pe 27 e ziua Unirii, Teatrului și a Danei. Și știu, ba chiar sunt sigură că am reușit să intru ca un norișor pe cerul multora. Deja! Sper că am lăsat soarele să vă lumineze. Vă pup.