Eu mă mândresc cu-această mare tricoloră
Și cu memoria genetică păstrată.
Mesajul vostru îl aude-ntreg poporul,
Voința națiunii e de VOI întruchipată.

Chiar dacă ne lipsește-un Inculeț,
Înlocuit de patrioți ca alde Ghimpu,
Oricum, aici e totul Românesc:
Și Dumnezeu și Cerul și Pământul!

Chiar dacă nu ne vrea uniți, la Cotroceni
Și nici la Chișinău, elita asta, lașă,
Suntem români, suntem români – basarabeni,
Ne vrem și noi întorși cumva, acasă!

Și nu mai vrem să ne despart-un mal de Prut
Venim cu suflu nou și spusa languroasă.
Suntem români ca-n secolul trecut,
Ca-n primăvara când am revenit acasă.

Și înțelegem că Unirea va veni numai atunci,
Când un cuvânt va fi în stare să aprindă gloate,
Când un cuvânt va ridica o Țară din genunchi,
Într-un avânt necruțător, neiertător, sălbatec!!!

Într-un ceva, ce nu prea deslușesc,
Ceva sublim, etern și-n limba mea, natală
Ceva stropit cu sânge românesc,
Amestec crud de sărăcie și comoară.

Ceva ce vine din adânc de vremi,
Și nicidecum în pace nu ne lasă.
O vrere a strămoșilor eterni,
Neînțeleas-atunci și-acum neînțeleasă.

Un crez care străbate mii de ani,
Un gol în piept, care de mii de ani mă doare,
Un vis netălmăcit, neîmplinit, orfan,
O Phoenix dintr-o zgură arzătoare.

Și, fraților, ce pot să vă mai spun?
O șansă mai avem, numai Unirea.
Altfel, pieri-va plaiul meu străbun,
Altfel, pieri-va însăși România.

Vă chem, vă strig, vă rog: ieșiți la Prut!
La Pod ieșiți, de flori, de ploi, de gheață.
Să vad-o omenire, cât de mult
Se vrea o națiune iar, acasă …

Să știți că de ne vom uni într-un avânt,
Dintr-o-ndrăzneață revărsare sufletească,
Strămoșii noștri, se vor bucura-n mormânt,
Și însuși Dumnezeu, va fi de partea noastră.

Îndemnul meu nu-i iluzoriu, e nativ.
Nu-i început de criză psiho – cardiacă!
E crezul meu, e simțul meu intuitiv
UNIRE! ori acum, ori niciodată!

Hai, domnule Băsescu, așteptăm:
- ”Basarabeni! Eu vă ordon să treceți Prutul!”
Hai, scoate-odată Țara din blestem.
Hai, schimbă paradigma asta crudă!

Hai, folosește, demonstrând, că nu ești fariseu,
Acest moment, ce are loc la interval de-un secol,
Când, pentru România Mare-i chiar și Dumnezeu,
Și jurământul de credință il depune tineretul.

Când putinismul e pierdut și speriat,
Și fără sprijin larg în propria lui țară.
Să n-ai curaj să ne ordoni, să n-ai curaj,
De-aicea, de pe Prut, să scoți hotarul ?!!

Hai, domnule Băsescu, doar ați declarat,
C-aveți o datorie ce de gât vă strânge.
O datorie care trece de la veac la veac,
De neam o datorie și de sânge…

Și dacă nu, ce pot să vă mai spun
Decât sfârșitul la povestea cea nemuritoare,
- De ce-i dai, Doamne, României-așa de mult,
Și codri, și câmpii și munți și mare?

- Hai, lasă Petre, că nu pot să iau-napoi
Nimic din ce i-am dat, căci nu-i dumnezeiește.
Să vezi, în schimb, tu, ce conducători,
Vor naște pe meleagurile-aceste!

Prin mila mea, doar Ștefan Voievod
Îi va aduce țării sale, prosperare.
În rest, o vor conduce numai antipozi.
De aia-i dau și codri, și câmpii și munți și mare….