Asociaţia Neoumanist a organizat activităţi dedicate Zilei Mondiale a Apei. Împreună cu beneficiarii am discutat importanţa apei pentru viaţă, iar ca urmare am analizat o prezentare Power Point. Fiecare vîrstnic a avut posibilitatea să-şi exprime opinia şi să relateze unele experienţe din viaţă, în legătură cu acest subiect. În final, participanţii la discuţie şi-au expus concluziile într-un mic prospect, în care au avut posibilitatea să-şi folosească imaginaţia şi spiritual creative! Pe ultima pagină a prospectului, au notat un mesaj comun al beneficiarilor centrului de zi “Răsărit”: “ Fără apă nu putem trăi” şi “ Fiecare strop conteză” !
Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual în data de 22 martie.
Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei are ca scop aducere în atenția opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor În fiecare an, sărbătorirea se face sub un slogan..
Sloganul stabilit de UN Water şi FAO pentru acest an: „Lumea este însetată pentru că nouă ne este foame” se doreşte un semnal de alarmă în ceea ce priveşte risipa resurselor de apă, a importanţei acestora pentru securitatea alimentară şi implicit pentru sănătatea populaţiei.
( sursa informativă şi statistică: internet)
galeria foto: http://neohumanist.shutterfly.com/activities/5308
Autor articol: Tcaci Vladislava, Asisitent social, Asociaţia pentru Educaţie “Neoumanist”, tel. (0237) 28003,
DIN BLOGURILE MOLDOVEI
22 martie-Ziua Mondială a Apei -marcată de Neoumanist