Țineam de multă vreme să scriu acest articol. Astăzi e ziua internațională a poeziei, și am să dau puțin din lumea mea. În liceu, printre altele am descoperit-o pe Lorina Bălteanu. Am citit, plîns și crescut sub poeziile ei. Am și un volumaș primit în dar de la o prietenă semnat de ea, purtat de mai bine de 5 ani din casă în casă, și pus mereu la loc de cinste, și la loc ușor de găsit. Marele internet oferă cîteva articole despre ea, de unde am aflat că ”a editat câteva cărţi de poezie, a fost primul director al Fundaţiei SOROS Moldova, a făcut management cultural la Paris, iar de şapte ani încoace s-a dedicat bijuteriei handmade, domeniu în care, în Moldova, a fost pionier şi în care se manifestă cu multă inspiraţie şi pasiune.” (sursa- timpul.md).  Nu uimește că o femeie care simte așa, și poate materializa asta prin cuvinte, a reușit. Moldova are cu cine se mîndri.

Internetul nu aduce însă poezii, scriu aici cîteva din preferatele mele, poate o adolescentă o să rătăcească pe aici și o să găsească acel nod de complicitate pe care o eu o port în suflet de multă vreme.

 memoria este ca un cîmp minat

memoria ca un cîmp minat
este
chiar dacă umbli desculță prin ea
oricînd poate exploda o amintire
apoi și celălate în lanț
ar trebui să umblăm toți
cu ochii legați
să ne trecem cumva cu vederea
ca să nu ne autodistrugem
însă scara de aur a zile de mîine
necesită văz
ca s-o urci

de mîine o s fiu numai a ta

de mîine o să fiu numai a ta
o să-ți urez în fiecare seară noapte bună
și o să-ți pun sub cap
în loc de pernă inima

te voi iubi
da fiindcă mă săruți
cum mi-ai depune un buchet de flori pe gură
eu o să trec prin visul tău desculț
să nu-ți provoc senzația de ură

să nu-ți provoc senzația de frică
prin visul tău eu n-am să trec deloc
căci sfera lui poate să-mi fie mică
și-o să m zbat
ca fluturele-n toc

voi fi a a de mîine dar acum
lasă-mă singură te rog
în astă seară
mucul de lumînare se va face scrum
îmormîntînd un vag profil de ceară

 vino diseară intră în casă

vino diseară intră în casă
aruncă pe scaun impermeabilul ud
privește-ndelung la cățelul de rasă
cum soarbe din strachină laptele crud

aprinde lumina și lasă să cadă
umbra trupului obosit pe podea
de-acuma ești singur și n-o să te vadă
nimeni cum eși fără ea

umblă înjură poți chiar să strîngi
gîtul luminii cu ușă dar cată
să nu te audă vecinii cum plîngi
și toarnă cățelului lapte

între noi doi

între noi doi
doar fumul țigărilor noastre
se contopește
se varsă un pic de cafea
și lasă o pată diformă
trece din cînd în cînd
cîte-un minut
și eu nu știu
despre asta să scriu poezii
sau pur și simplu să te iubesc

iubește-mă și spune-mi despre asta

iubește-mă și spune-mi despre asta
chiar dacă nu am timp să te ascult
chiar dac vine toamna și se ceartă
viermi îndrăgostiți de la un fruct

iubește-mă și vin’ să fii de față
se face trist se face frig și brusc
se schimbă ramura de tei la față
și seamănă cu ramura de nuc

iubește-mă și vino mai aproape
or hai și ne-om iubi de la-nceput
se duce nufărul cel alb pe apă
și-mi pare rău cu nu l-am rupt

Cinci din poeziile mele dragi, în perioade lungi s-au lipit ca o haină umedă de gîndurile mele.