Era clar atunci că o să fie alt fel, Cînd stam cocoțată pe un scaun de pe bucla unei străzi centrale, priveam semințele de jos, pantofii oamenilor care treceau pe alături și simțeam că e deja pierdut. Crizele au fost după. Tăierea cordonului însă atunci a fost.Blestemata de telepatie. Reapare uneori. Știi? Dubii? Starea aia de singur, prima dată după mult timp resimțită atît de puternic. Prietenii care întîrziau să apară. Bretonul tîmpit făcut cu ceva zile mai devreme ca să fug de Dana. Stare de gol, răutate, ură, Stau și mă gîndesc acum cîte crime aș fi comis, sau mai ales Ce crime, dacă aș fi putut să mă gîndesc cînd erai alături, sau dacă ai fi fost. Golul din mine. Zîmbetul de pe fața. Răspunsuri bune. Telefonul care tăcea și fuga acasă.
Acasă sună atît de bine.
Și eu îmi urăsc casele pentru că sunt sicrie de amintiri.
