Era vremea unei cărți din colecția mea veche.
Am ales « Quo Vadis » fiindcă mai începusem lectura acestui roman de două ori, dar de fiecare dată cedam în fața plictiselii primelor trei capitole.
Acum am decis să îndur cu stoicism înșiruirea haotică de evenimente de la începutul cărții, ca mai târziu să nu mă mai pot despărți de ea până la ultima întrebare : Quo vadis, Domine ?

Este un roman care a obținut în 1905 premiul Nobel, Henryk Sienkiewicz fiind unul dintre cei mai importanți clasici polonezi.
Descrie domnia lui Nero.
Cu luxul său exorbitant, cu orgii, cu crime, cu popor îndobitocit și femei frumoase, în vremuri când Roma stăpânea pământul.
Zeul dezmățului era însuși Cezarul, care se dorea a fi un intelectual fin și un artist, dar care nu era decât un măscărici lipsit de simțul realității.
Personajul care m-a impresionat cel mai mult este Petronius, unul dintre favoriții împăratului.
Omul puternic și înțelept din umbra marilor conducători ai omenirii.
De cuvântul lui depindea soarta lumii, Nero fiind incapabil de a decide ceva de unul singur.
Petronius e întruchiparea echilibrului.
Creează impresia unui om care a văzut atât de multe, încât totul îl lasă rece.
Este rafinat și calculat, știe să întrețină discuții « regale ».
A fost întotdeauna preferatul Cezarului, dar nu și-a dobândit acest statut prin slugărnicie sau adulații jalnice, ci prin puterea cuvântului.
În roman se împletesc armonios mai multe teme:
1. Nebunia oamenilor orbiți de glorie, și soarta popoarelor care au nenorocul să fie conduse de monștri obsedați de putere.
2. Vremurile de început ale creștinismului. Propăvăduirea de către Apostolii Petru și Pavel a unui religii care era, la acea vreme, incertă.
3. Dragostea dintre un patrician, un om al armei, și o creștină crescută în pioșenie, cu frică de Dumnezeu.
4. Iubirea ce schimbă destine și în fața căreia toți sunt egali.
5. Incendierea Romei de dragul spectacolului și supunerea creștinilor la chinuri groaznice.

Pentru a scăpa de furia mulțimii flămânde și înnebunite de distrugerea Romei, împăratul decide să-i acuze pe creștini de incendiu. Condus de principiul: „poporul vrea doar pâine și circ”, acesta organizează un spectacol care depășește limitele imaginației. Pentru a răzbuna incendierea Romei, creștinii sunt aduși în arenă și sunt sfâșiați de animale, spre delicul gloatei înnebunite de sânge și ură. La tot acest măcel în care copii și femei cădeau sub colții fiarelor sălbatice se uita smerit Apostolul Petru și spuse: „Doamne, facă-se voia Ta”… (no comment)
………………………
Fără exagerare pot spune că este un roman foarte bun.
Te ține cu inima strânsă și cu sufletul la gură.
Recomand cu drag.
Sănătate să aveți și lecturi frumoase, până la o nouă carte.